Preşedintele sindicatului de la SC Drumuri şi Poduri SA Covasna, Mathe Istvan, a primit ieridimineaţă decizia de desfacere a contractului de muncă.
Aceasta s-a întâmplat după ce, marţi seară, sindicatul a decis suspendarea grevei generale declanşate în urmă cu o săptămână. Odată cu acesta au fost concediaţi alţi şapte salariaţi, doi portari şi toţi şefii de servicii tehnice din firma patronată de Consiliul Judeţean (CJ) Covasna.
Potrivit directorului general al firmei, Borsai Gheorghe, cei opt se fac vinovaţi de indisciplină, respectiv de participarea la un protest spontan, între 29 şi 30 mai, care a precedat greva generală. Cei 145 de salariaţi ai societăţii au protestat atunci faţă de tergiversarea negocierii contractului colectiv de muncă pentru 2008 şi au solicitat o majorare de salariu cu 40%. Directorul general a anunţat că, în afară de cei opt, nu vor fi concediaţi alţi angajaţi. Cei opt vor ataca deciziile de concediere în instanţă. Ei sunt susţinuţi de toate confederaţiile sindicale din judeţ.
„Desfacerea contractelor de muncă a celor opt este o problemă juridică anterioară mandatului meu, în care nu mă pot implica“, a declarat, ieri, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor. Acesta le promisese cu o zi înainte drumarilor că nu vor mai continua cercetă rile disciplinare.