BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată

De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.

Ca să ajungi la Fîntîniţa, imediat după ieşirea din Murfatlar spre Adamclisi e un drumeag de pămînt care o ia pieziş din şosea prin pă­du­re. Dar asta este doar una din căile de acces pe care se înghesuie în fiecare sîmbătă şi duminică şi­ruri in­terminabile de maşini. Drumul prin pădurice se termină într-o po­iană largă, aflată la poalele dea­lu­lui, de unde începe rezervaţia. Ast­fel că în zilele sfîrşitului de săp­tă­mî­nă poiana se transformă într-o imensă parcare, unde, printre ma­şini, se întind mese, se aştern pă­turi, se aprind grătare, că, de pri­veşti de sus toată această des­fă­şu­ra­re cîmpenească, greu mai re­u­şeşti să vezi iarba. Un furnicar uman, metalic, afumat şi zgomotos, care duduie de manelele ce se bu­­lu­­cesc pe uşile autoturismelor trase pe pajişte şi se amestecă dea­su­pra rezervaţiei într-o cacofonie năucitoare.

În mijlocul pajiştii tronează un panou care avertizează cu litere de-o şchioapă că am păşit în Rezervaţia Naturală Fîntîniţa – Murfatlar, cu informaţii despre loc, dar şi doldora de indicaţii despre normele de conduită în rezervaţie impuse de lege. În stînga lui, la cîţiva metri, un maldăr de gunoaie... buluc. În imediata ve­ci­nă­tate a pajiştii fremătînde se află un popas turistic deschis din vremuri pre­re­vo­lu­ţi­o­nare, practic un adăpost spaţios îm­potriva aglo­me­raţiei, a mizeriei şi, parţial, a zgomotului. În faţa lui e un container de gunoi, însă nu tot­deauna turiştii î