BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soarele începe să dezmorţească pofta de viaţă a vietăţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bipede, week-end de week-end, Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub asediu. Sute de oameni se năpustesc asupra pădurii, strivind monumentele naturii sub roţile maşinilor.
Ca să ajungi la Fîntîniţa, imediat după ieşirea din Murfatlar spre Adamclisi e un drumeag de pămînt care o ia pieziş din şosea prin pădure. Dar asta este doar una din căile de acces pe care se înghesuie în fiecare sîmbătă şi duminică şiruri interminabile de maşini. Drumul prin pădurice se termină într-o poiană largă, aflată la poalele dealului, de unde începe rezervaţia. Astfel că în zilele sfîrşitului de săptămînă poiana se transformă într-o imensă parcare, unde, printre maşini, se întind mese, se aştern pături, se aprind grătare, că, de priveşti de sus toată această desfăşurare cîmpenească, greu mai reuşeşti să vezi iarba. Un furnicar uman, metalic, afumat şi zgomotos, care duduie de manelele ce se bulucesc pe uşile autoturismelor trase pe pajişte şi se amestecă deasupra rezervaţiei într-o cacofonie năucitoare.
În mijlocul pajiştii tronează un panou care avertizează cu litere de-o şchioapă că am păşit în Rezervaţia Naturală Fîntîniţa – Murfatlar, cu informaţii despre loc, dar şi doldora de indicaţii despre normele de conduită în rezervaţie impuse de lege. În stînga lui, la cîţiva metri, un maldăr de gunoaie... buluc. În imediata vecinătate a pajiştii fremătînde se află un popas turistic deschis din vremuri prerevoluţionare, practic un adăpost spaţios împotriva aglomeraţiei, a mizeriei şi, parţial, a zgomotului. În faţa lui e un container de gunoi, însă nu totdeauna turiştii î
