Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea PRM si-a dat demisia

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 26 iunie 2008 ·

Toti cei 28 de membri ai Biroului Permanent al PRM si-au dat demisia, in bloc, in cadrul sedintei Comitetului Director al partidului, ca urmare a rezultatelor foarte modeste obtinute la alegerile locale, potrivit anuntului facut ieri de presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Acesta a declarat, dupa incheierea sedintei Comitetului Director, ca noul Birou Permanent al partidului va fi ales in cadrul Consiliului National care va fi convocat in prima jumatate a lunii septembrie.

Referindu-se la demisia membrilor Biroului Permanent, Vadim Tudor a spus ca aceasta este cea mai importanta masura luata prin vot in cadrul Comitetului Director. "Nu sunt adeptul decapitarii, al taierii de capete, dar acolo unde a fost exclusiv responsabilitatea noastra ne asumam aceasta raspundere cu barbatie", a afirmat Corneliu Vadim Tudor. Liderul PRM a spus ca in perioada de interimat se va ocupa mai mult de problemele organizatorice ale partidului. "Am facut o analiza lucida, responsabila, dand la o parte componentele uriasei fraude electorale, intr-o tara in care sunt aproape 2.100.000 de buletine de vot nule este greu sa mai tragi o linie de demarcatie intre responsabilitatile tale, ca partid, si ale celor care fura totul in tara asta, de la combinate siderurgice, banci, pana la vointa electoratului", a aratat presedintele PRM.

Toti cei 28 de membri ai Biroului Permanent al PRM si-au dat demisia, in bloc, in cadrul sedintei Comitetului Director al partidului, ca urmare a rezultatelor foarte modeste obtinute la alegerile locale, potrivit anuntului facut ieri de presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Acesta a declarat, dupa incheierea sedintei Comitetului Director, ca noul Birou Permanent al partidului va fi ales in cadrul Consiliului National care va fi convocat in prima jumatate a lunii septembrie.

Referindu-se la demisia membr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 3 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 4 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 4 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Mediafax acum 9 ore
Cei doi lideri au discutat o oră la telefon. Scholz şi Putin vorbiseră ultima dată la începutul lunii decembrie 2022. Scholz a fost adesea criticat pentru discuţiile anterioare. În iunie 2022, el s-a apărat, spunând că era „absolut necesar să vorbea

„Am venit doar pentru selfie”. O biserică din Roma, virală pe TikTok din cauza unei oglinzi

Mediafax acum 5 ore
Există două intrări pentru vizitatori la Biserica Sant'Ignazio din centrul Romei, care datează din secolul al XVII-lea şi este faimoasă pentru faţada sa barocă ilustră. Intrarea din stânga este pentru cei care doresc să se cufunde în istoria biseric

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°