Doc-Miron Damian a aratat aici cita nesimtire se poate ascunde intr-o scrisoare trimisa de B.Olteanu lui T.Basescu. Pe blogul lui – foarte bun, repet! – Doc da din cind in cind “bilete de papagal” politicienilor autohtoni. La B.Olteanu, nu s-a mai putut abtine si a scris, cum e firesc in aceasta situatie, “bilete de papagal nesimtit”.
La o zi dupa scrisoarea la care fac referire, descendentul intru naravuri proaste al doamnei Ghizela Vass revine cu o replica in care riposteaza, cu imensa obraznicia din dotare, la solicitarea lui Traian Basescu adresata Parlamentului prin care cerea convocarea unei sesiuni extraordinare. Olteanu spune ca o asemenea solicitare nu intra in atributiile lui Traian Basescu. Iata ce spune Constitutia Romaniei, la articolul 66, alineatul 2: “Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.”. Sa va desenam domnule Olteanu ca sa intelegeti si dumneavoastra sau va credeti prea destept ca sa va incurcati cu fleacuri dintr-astea?
Dar, asa, ca o curiozitate, nu va e macar putina rusine? Si, doi – unde incape atita obtuzitate in augusta dumneavoastra persoana?
Doc-Miron Damian a aratat aici cita nesimtire se poate ascunde intr-o scrisoare trimisa de B.Olteanu lui T.Basescu. Pe blogul lui – foarte bun, repet! – Doc da din cind in cind “bilete de papagal” politicienilor autohtoni. La B.Olteanu, nu s-a mai putut abtine si a scris, cum e firesc in aceasta situatie, “bilete de papagal nesimtit”.
La o zi dupa scrisoarea la care fac referire, descendentul intru naravuri proaste al doamnei Ghizela Vass revine cu o replica in care riposteaza, cu imensa obraznicia din dotare, la solicitarea lui Traian Basescu adresata Parlamentului prin care cerea convocarea unei sesiun