Acum 180 de ani, cu doua decenii inainte de a se urca pe tron, Barbu Stirbei constata intorcandu-se acasa, dupa studii stralucite facute la Paris, ca in tara sa "puterea judecatoreasca este pe de-a-ntregul confundata cu administratia", iar printre boieri dreptatea se imparte in functie de influenta si averea pe care fiecare dintre ei o detine. Obisnuita cu amnistii totale si succesive oferite la fiecare schimbare de domn, clasa conducatoare autohtona era preocupata ca si acum mai degraba de propria inavutire si parvenire decat de modernizarea statului. Cum spunea Stirbei: "Impartirea dreptatii, formand obiectul esential al oricarei guvernari si baza oricarei societati, nu este considerata aici decat un simplu atribut al puterii si un accesoriu de un interes absolut secundar". (Daniel Barbu ed., Firea romanilor, Nemira, 2004, p.55).

Impartirea dreptatii ramane si azi un instrument la indemana oamenilor influenti, iar fiecare noua guvernare asigura amnistia celei precedente, inlocuind interventiile brutale cu metode mai sofisticate care-si gasesc acoperire legislativa. Faptele de coruptie ale inaltilor demnitari care parasesc puterea sunt mereu negociate cu cei care le iau locul, iar comisioanele incasate la privatizari si afacerile in detrimentul statului facute de politicieni sunt ascunse pentru totdeauna. De aceea tribunalele autohtone nu au avut ocazia sa-i judece pe fostii ministri si prim-ministri, imbogatiti de pe urma functiilor. De aceea Agentia Nationala de Integritate va ramane doar o forma fara fond. De aceea Adrian Nastase nu va da socoteala pentru averea sa si a familiei sale, consolidata pe spezele functiilor sale publice. De aceea deputatii si senatorii isi voteaza legi preferentiale care sa le devina pavaza la nevoie.

Pentru a forta Romania sa iasa din acest cerc vicios al amnistiei traditionale, Uniunea Europeana a incercat sa i