Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii, in strada pentru ajutorul de inmormantare

Publicat in Romania Libera, joi 26 iunie 2008 ·

Ieri dimineata, aproape 100 de profesori, membri ai tuturor structurilor sindicale locale, au pichetat Prefectura Vaslui in semn de protest fata de refuzul Casei Judetene de Pensii de a le plati ajutoarele de inmormantare, asa cum este prevazut in Statutul Personalului Didactic. "Motivul acestui protest este nerespectarea legii – o lege speciala care se numeste Statutul Cadrului Didactic. Noi vrem ca toate institutiile statului sa o respecte. In primul rand, stim ca principiile juridice considera ca o lege speciala este in fata unei legi generale. Practic, avem prevazut in statut ca, in caz de deces al unui cadru didactic, urmasul sa primeasca un cuantum de 5 salarii, o medie calculata asa cum spune in lege. Casa Judeteana de Pensii, desi am castigat in instanta procesele, nu doreste sa respecte acest articol din legea noastra. Explicatia ar fi ca, de la nivelul ministerului, s-a dat o directiva prin care li se spune celor din Vaslui ca noi vom putea obtine acest drept numai daca vom merge in instanta. Celelalte cazuri nu se solutioneaza", a spus Xenofon Vasiliu, unul dintre liderii de sindicat de la "Didactica" Vaslui. Alti colegi din judet au anuntat ca vor continua protestele.

"Daca va fi cazul, noi vom organiza si alte mitinguri de protest. Paradoxul este ca, pentru a se respecta legea, in tara noastra trebuie sa facem fie un miting, fie o greva. Mai mult decat atat, nu s-a respectat o decizie a CCR", a explicat Laurentiu Antici, reprezentantul Sindicatului Liber – zona Husi. "In momentul in care exista o lege foarte clara, exista o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei. Dansii recunosc ca articolul respectiv este valabil, este in vigoare, dar din cauza unor instructiuni interne, care se pare ca bat legea in Romania, nu pot acorda acest ajutor decat pe baza unei hotarari judecatoresti. Adica omul acela, dupa ce a pierdut pe cineva, mai tre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°