Adunarea generala a ICANN, organizatia care gestioneaza numele de domenii internet, a decis astazi, la Paris, ca orice cuvint sau combinatie de litere poate deveni domeniu de internet (exemple: .popescu, .dragoste, .bucuresti sau .urziceni).
BBC precizeaza ca decizia a fost adoptata in unanimitate.
In urma deciziei de astazi, considerata una istorica pentru Internet, companiile vor putea sa-si transforme propriile nume in domenii de net, iar persoanele fizice ar putea proceda la fel. Noile reguli ar putea facilita, de asemenea, lansarea domeniului .xxx, dupa ani intregi de tergiversari. De asemenea, ICANN a decis sa permita introducerea adreselor numelor de domenii scrise in araba sau in limbi asiatice.
ICANN a lucrat sase ani la acest proiect, care ar putea intra in vigoare incepand de anul viitor.
"In afara de .com, .net sau .org, cei 1,3 miliarde de utilizatori de internet vor putea, din 2009, sa acceseze adrese generice folosind drept extensii cuvinte comune precum .love, .hate sau .city, sau nume proprii", a declarat luni pentru publicatia franceza Les Echos, citata de Le Monde, presedintele ICANN, Dr. Paul Twomey.
Domeniile top-level sunt in numar limitat si se refera la tari, cum ar fi .uk, sau .it, la comert (.com), organizatii si institutii (.org) sau .net. Potrivit Le Monde, in acest moment exista aproximativ 250 de extensii.
The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este institutia care face regulile pe net, supervizeaza numele de domenii si lucreaza pentru "deschiderea" adreselor de trei ani.
Presedintele ICANN a afirmat ca schimbarile in functionarea internetului vor fi cele mai mari din istoria sa. "Impactul schimbarilor va fi diferit in diverse parti de pe glob. Insa va permite grupurilor, comunitatilor si companiilor sa-si exprime identitatile online".