Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie - Comisie pentru fetiţa gravidă

Publicat in Jurnalul, joi 26 iunie 2008 ·

O comisie interministerială va decide dacă fetiţa de 11 ani din Neamţ, violată de unchiul ei şi în­săr­ci­nată în luna a cincea, va putea în­trerupe sau nu sarcina. Comisia este alcătuită din medici, psihologi, jurişti şi va decide pînă mîine, 27 iunie, dacă fetiţa va trebui să întrerupă sarcina sau nu.

O comisie interministerială va decide dacă fetiţa de 11 ani din Neamţ, violată de unchiul ei şi în­săr­ci­nată în luna a cincea, va putea în­trerupe sau nu sarcina. Comisia este alcătuită din medici, psihologi, jurişti şi va decide pînă mîine, 27 iunie, dacă fetiţa va trebui să întrerupă sarcina sau nu. Conform ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu (foto), cadrul legal actual nu permite întreruperea unei sarcini mai mari de 14 săptămîni, nici măcar în cazul unui viol sau al unui incest, ambele fiind valabile în cazul fetiţei din Neamţ.

În cazul în care decizia comisiei va fi în favoarea avortului, va fi mo­dificată şi legislaţia, în acest sens urmînd să fie organizată şi o dezbatere publică. În caz contrar, fetiţa va putea beneficia de intervenţia pentru întreruperea de sarcină în străinătate. Însă chiar dacă specialiştii din cadrul comisiei susţin că este corect din punct de vedere medical, juridic şi moral ca o sarcină rezultată din urma unui viol sau a unui incest să nu ajungă la termen, această decizie nu o poate influenţa pe fetiţa din Neamţ. Părinţii fetei sînt decişi totuşi să meargă în Anglia, unde legislaţia permite avortul chiar dacă sarcina este mai mare de 14 săptămîni.

O comisie interministerială va decide dacă fetiţa de 11 ani din Neamţ, violată de unchiul ei şi în­săr­ci­nată în luna a cincea, va putea în­trerupe sau nu sarcina. Comisia este alcătuită din medici, psihologi, jurişti şi va decide pînă mîine, 27 iunie, dacă fetiţa va trebui să întrerupă sarcina sau nu.

O comisie interministerială va

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat asigurarea condițiilor pentru instruirea personalului ucrainean care operează aeronave F-16, în Baza 86 Aeriană – Fetești

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul României a adoptat astăzi o ordonanță de urgență privind finanţarea de către România a instruirii personalului ucrainean în cadrul facilităţii de instruire pentru personalul care operează aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană- Feteşti. Potrivit

Bugetul Ministerului Justiţiei pe anul 2024, suplimentat cu suma de 2,82 milioane lei

Ziua Constanta acum 45 minute
Guvernul a adoptat o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2024, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024. Potrivit documentului, bugetul Ministerului Justiți

Ciolacu pretinde că a ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană privind planul fiscal de reducere a deficitului

Wall-Street.ro acum 3 ore
Guvernul "a ajuns la o înţelegere" cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului, a declarat premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada c

Ciolacu, de acord cu organizarea referendumului propus de Nicușor Dan în Capitală: Nu înseamnă că susțin întrebările. Poate vine și Guvernul cu o întrebare

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că susține organizarea referendumului propus în Capitală de primarul general Nicoșor Dan pe tema taxelor locale și a autorizațiilor de construcție, cu o mențiune. „Sunt de acord cu exercițiul democratic al

FOTO & VIDEO PNCR a depus candidaturile la Botoșani pentru alegerile parlamentare. Cine sunt candidații!

Botosani News acum 24 minute
Partidul Național Conservator Român (PNCR) a depus, miercuri, candidaturile la Biroul Electoral Județean pentru alegerile parlamentare. La Senat, lista este deschisă de Dănuț Andruș, urmat de Simona Lupu, Cosmin Sava, Liviu Tănase și Cristina Gorobe

Adrian Câciu, despre cererea de plată trei din PNRR: Ceea ce se suspendă se poate încasa într-un termen de 6 luni

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Adrian Câciu susţine că, marţi, Comisia Europeană a comunicat oficial României o evaluare parţial pozitivă asupra cererii de plată numărul trei, o cerere de plată care cuprinde jaloane şi ţinte aferente trimestrelor 3 şi 4 2022. Conform ac

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în Turcia

HotNews acum 2 ore
Seismul cu magnitudinea de 5,9 s-a produs, miercuri, 16 octombrie, la ora locală 10:46, în provincia Malatya din estul Turciei, a anunţat autoritatea de gestionare a dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă a ţării (AFAD), citată de Reuters. Cutremurul

Peste 130 de percheziții DIICOT la grupări specializate în trafic de persoane și de droguri, pornografie infantilă și criminalitate informatică

Ziare.com acum 8 ore
Peste 130 de percheziţii domiciliare se desfăşoară miercuri dimineaţă, 16 octombrie, de DIICOT, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori, trafic de migranţi, porn

Motivul ireal pentru care un șofer de 19 ani și-a parcat mașina pe linia de tramvai, în Iași

Gandul acum o ora
Un șofer din Iași, în vârstă de 19 ani, a reușit să stârnească, pe de-o parte, amuzament și, pe de altă parte, indignare, după ce și-a parcat autoturismul pe o linie de tramvai. Tânărul credea că după orele 22:00 nu ar mai circula transportul în com

A început montarea țiglei speciale pe acoperişul Turnului cu Ceas din Sighişoara. Va fi refăcut modelul original, cu țiglă lucrată manual

G4Media acum 2 ore
Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunţat, miercuri, că a început montarea ţiglei speciale, lucrată manual, pe acoperişul Turnului cu Ceas, aflat la intrarea în Cetatea Medievală, iar astfel va fi refăcut modelul original, trans

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

10°/15°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/13°
Iasi
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

5°/12°
vin.

4°/12°
sâm.

3°/12°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

10°/14°
vin.

8°/12°
sâm.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/13°
joi

4°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

3°/13°
Timisoara
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/16°