Am fost de curând la Praga. Călătoria mea a avut o dublă motivaţie literară, să particip la lansarea unei antologii de poezie contemporană română şi maghiară din România şi să citesc versuri în cadrul unui program cultural prilejuit de Noaptea Muzeelor Pragheze. Mărturisesc vinovat că am plecat cu sentimentul că ştiu dinainte, precis, ce se va petrece acolo. Aveam deja în minte de la Bucureşti filmul evenimentelor viitoare, film care, îmi ziceam, nu are cum să iasă cu nimic din tipicul acestui gen de manifestări: ceva nici cald, nici rece. Din fericire, lucrurile n-au stat aşa.
Încerc să rezum cum a fost. În primul rând, despre proiectul antologiei: lansarea a avut loc la Institutul Cultural Maghiar din Praga. Prima surpriză: deşi era în ziua şi la ora la care Cehia juca un meci decisiv la Euro, a venit public, un public curios şi de calitate. (Iarăşi surprinzător, la Praga s-au arătat interesaţi de întâlnirea cu câţiva poeţi dintr-o ţară din Est mai mulţi oameni decât fuseseră prezenţi, de pildă, cu câteva zile înainte, acasă, la Mangalia, ca să-l vadă şi să-l audă pe un deţinător al Premiului Nobel. Această diferenţă între priorităţile de interes, de preocupare ale publicului de acolo şi de la noi vorbeşte, cred, foarte bine despre diferenţa de mentalitate, de nivel al civilizaţiei existentă între cele două ţări). Fără senzaţia aceea supărătoare, din asemenea ocazii, de improvizaţie, de acţiune făcută doar pentru a fi bifată, reuniunea s-a dovedit vie, serios organizată, cu traducere simultană în cască (în limbile maghiară, cehă şi română) şi s-a transformat într-un dialog inter-cultural adevărat nu simulat, într-o dezbatere despre literatura română contemporană.
S-a citit poezie, s-a răspuns la diverse întrebări, n-am simţit când a zburat timpul. N-a fost numai impresia mea, ci a tuturor poeţilor participanţi: Ioan Moldovan, Adrian Alui Gheorghe,
