Euro 2008 s-a incheiat de mult pentru noi – nu mai are rost sa spunem cum –, dar "greii" fotbalului romanesc abia acum ies la atac. Toata lumea e suparata pe toata lumea. Lupescu si Prunea pe Dragomir, Sandu pe Piturca, jucatorii pe Federatie s.a.m.d. Amuzant, intr-un fel, e "dialogul" de la distanta dintre Lupescu/ Prunea si Dragomir. In mod normal, nici unul dintre cei trei nu ar avea voie sa deschida gura din pozitiile in care se afla.
Dincolo de gargara cu cat de mari internationali au fost ei, Lupescu si Prunea nu trebuie sa uite niciodata cum au ajuns la Federatie. Purtati de "valul" revolutionar-sindical coordonat de prietenul Alex Radulescu (a carui singura legatura cu fotbalul era ca avea o carciuma la care mancau fotbalistii), aflat acum la puscarie pentru uciderea cu sange rece a unui om, Lupescu si Prunea l-au bombardat pe Mircea Sandu, ani in sir, cu tot felul de apelative, l-au considerat "invechit" si i-au cerut demisia. Vazand ca "Nasul" sta in scaun mult mai bine decat se credea, cei doi au schimbat foaia si din dusmani de moarte i-au devenit aliati credinciosi. si, pentru ca le place ca din pozitia lor de fosti componenti ai "generatiei de aur" (care, poate, ar fi devenit chiar de aur daca Prunea nu ne apara poarta in meciul cu Suedia de la CM 1994) sa atace pe cineva, in ultimul timp l-au gasit pe Dumitru Dragomir. Vocabularul e pe masura unor "domni" care spun ca Dragomir este "un puscarias", "vagabond", "cancerul fotbalului romanesc", "a creat cooperativa", este "un om fals", "atarna ca o sluga pe langa nationala" si "calca pe cadavre cand are un interes propriu". Cum scenariul e insa cunoscut si a fost aplicat si atunci cand il atacau pe Mircea Sandu – intre cuvinte erau doar mici deosebiri de nuanta –, ne asteptam ca Lupescu si Prunea sa devina in scurt timp si aliatii lui Dragomir, daca interesele le-o vor cere.
Si pentru