Un elev de liceu din Bucureşti, I.C., care urmăreşte ce scriu şi a participat anul trecut la una din întâlnirile mele cu publicul, mi-a trimis o scrisoare încheiată cu câteva întrebări. Reproduc finalul scrisorii:

"În lucrarea dv. Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, ca şi în emisiunea difuzată de TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex Ştefănescu, vă întrebaţi retoric:"Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului?" Şi tot dv. formulaţi răspunsul, pe un ton dramatic: " A supravieţuit. A supravieţuit cu mari pierderi, dar a supravieţuit. Faptul în sine că nu a dispărut reprezintă un succes."

Dar de ce ar fi putut să dispară? Este regimul comunist într-o asemenea măsură ostil literaturii? Şi-a propus regimul comunist să desfiinţeze literatura? Nu cumva exageraţi? De ce exista riscul să dispară literatura în timpul comunismului?"

Iată răspunsul meu:

Da, exista acest risc în condiţiile în care şi alte instituţii au dispărut în timpul comunismului. Şi unul dintre numeroasele exemple este parlamentul, instituţia cea mai reprezentativă pentru democraţie. Parlamentul a fost înlocuit de Marea Adunare Naţională. Aparent s-a creat o continuitate între parlament şi Marea Adunare Naţională. Dar ce fel de parlament este acela care cuprinde membrii unui singur partid, obligaţi să fie de acord toţi cu fiecare proiect de lege? În mod evident nu mai este vorba de parlament, ci de un simulacru de parlament. Se poate zice cu toată certitudinea că par­lamentul în timpul comunismului a dispărut şi a fost înlocuit cu o caricatură de parlament, care nu poate fi considerată parlament. Exact aceasta intenţionau să facă comuniştii şi cu literatura, să o desfiinţeze prin transfor­marea în altceva, într-o falsă literatură, într-o caricatură de literatură, într-un instrument de propagandă.

Literatu