Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasarela ucigaşă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 iunie 2008 ·

Proiectantul pasarelei rutiere de pe DN1, în urma prăbuşirii căreia o persoană a murit miercuri şi alte două au fost rănite, susţine că toate lucrările de acest gen se realizează la fel. Anormal este ca maşini „agabaritice“ să le agaţe. Nici un proiectant din România nu prevede situaţii de genul celor de miercuri seară, când o pasarelă rutieră de pe DN1 (în dreptul localităţii Tâncăbeşti-Ilfov) s-a prăbuşit peste o maşină, omorând pe loc o persoană şi rănind alte două, susţin reprezentanţii Search Corporation SRL Bucureşti - compania care a proiectat lucrarea. Potrivit vicepreşedintelui companiei, Ştefan Cios, în cazul de faţă se poate vorbi despre un transport „agabaritic“. „Nicăieri în lume nu se ia în calcul posibilitatea ca o basculantă că circule cu bena ridicată, spre exemplu. În funcţie şi de specificul drumului, se face un calcul gabaritic privind înălţimea şi lăţimea vehiculelor care trec pe acea arteră. În cazul transporturilor agabaritice, se stabilesc trasee speciale. Din punctul nostru de vedere, basculanta cu bena ridicată a fost un transport «agabaritic». Iar în ceea ce priveşte sudurile, în toată lumea se foloseşte sistemul care în limbajul de specialitate se numeşte «grundă simplă rezemată»: un capăt este sudat, iar celălalt este lăsat liber - pentru situaţiile în care podul se dilată. Acelaşi sistem se foloseşte în cazul podurilor feroviare“, a declarat Cios pentru GdS.

Constructorul susţine că a realizat o lucrare model Constructorul pasarelei - societatea Servomont Import-Export SRL Craiova - susţine că nu are nici o vină în acest caz. Patronul firmei, Constantin Popescu, a declarat ieri agenţiei NewsIn că, la vremea când a fost ridicată pasarela de pe DN1, aceasta a fost dată drept exemplu celorlalţi constructori. „Pasarela a fost ridicată conform proiectului, care respectă toate normele în vigoare. Lucrarea face parte dintr-un proiec

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros: „Am încercat totul pentru a fi în formă”

G4Media acum 44 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (locul 161 WTA) a anunțat că se retrage de la Roland Garros, duminică, pe contul său oficial de Instagram. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmă

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 4 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Rusia și Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Mediafax acum o ora
Operațiunea de eliberare a prizonierilor s-a desfășurat în trei etape, de vineri până duminică, și a inclus în total 2.000 de persoane, 1.000 de fiecare parte, dintre care 120 civili. Duminică, 303 prizonieri ucraineni și 303 ruși au fost schimbați

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum 2 ore
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 22 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Accident pe Dunăre: Nouă persoane au scăpat tefere după ce au fost răsturnate din barcă

HotNews acum o ora
Nouă persoane au scăpat cu viaţă dintr-un accident naval care a avut loc în cursul nopţii pe Dunăre, după ce ambarcaţiunea în care erau s-a lovit de o bucată de lemn aflată în apă, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, printr-un

Mihai Fifor, înainte de decizia de luni privind guvernarea: Astăzi, PSD nu mai e bun. Poate că ar fi cazul să-i lăsăm pe cei cu „plăcuţa suedeză” să guverneze singuri. Sau să facă alianţă cu suveraniştii pe care i-au demonizat ani întregi. Să vedem cum salvează ei ţara

G4Media acum o ora
Deputatul PSD Mihai Fifor, afirmă despre discuţiile privind construirea unei noi majorităţi, că PSD e vinovatul de serviciu, Rezist şi suveraniştii, brusc uniţi în cuget şi simţiri, strigă din nou împotriva aşa-zisei ciumaroşie, iar PSD nu mai e bun

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni - „Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste hotare”

Ziua Constanta acum 2 ore
Nicușor Dan a transmis un mesaj către „toți cei care trăiesc peste hotare”, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Iată ce spune acesta: „Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care trăiesc peste ho

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/19°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/17°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°