La 70 de ani, profesorul Dan Manuca (foto) poate privi in urma impacat, cu multumirea gospodarului care si-a facut treaba temeinic, ca la carte.
Miile de pagini innegrite constiincios zi de zi si grelele tomuri academice purtandu-i semnatura dau seama despre osardia spornica a unui veritabil om de condei, crescut in cultul disciplinei si al efortului sustinut.
Pentru ca, trebuie sa recunoastem, cercetarea a fost inca din tinerete vocatia predilecta a celui ce conduce de atata timp Institutul de Filologie "Alexandru Philippide", cu intelepciunea unui parinte, dar si cu abilitatea pragmatica a managerului conectat la realitate. O rara avis, Dan Manuca. Cel putin in mediul nostru moldav, imbibat de poezia trecutului si de melancolia sterila a locurilor unde nu se intampla nimic. Insa Profesorul n-a fost nicicand inclinat sa guste din farmecul amar al ratarii, nu s-a lasat sedus de paguboasa ispita a anonimatului, asemeni celebrului personaj matein si atator altor imitatori fara har, inghititi de neantul uitarii.
"Scrieti, oameni buni!", obisnuia sa-i indemne pe confratii mai tineri, inclinati spre visare si deci predispusi sa dezerteze mult prea usor de la datorie. Or, nimic nu-i mai grav ca dezordinea. In fise, ca si in viata. Cine nu lucreaza dupa program e un ins superficial, daca nu de-a dreptul neserios. De aceea, Profesorul (altfel ingaduitor cu slabiciunile semenilor) refuza mereu sa priceapa jemanfisismul sinucigas al unor intelectuali cu potential, dar incapabili sa-si construiasca propria cariera. Daca te vedea arzand gazul, iti atragea atentia, discret. O data, de doua ori. Apoi nu-ti mai spunea nimic. Continua totusi sa se poarte bland, asemeni pastorului care stie cum se aduc in rand oitele ratacite.
Prima oara l-am cunoscut la Universitate, in 1993. Murise regretatul Mihai Dragan, iar Dan Manuca venise de la institut sa preia
