Sezonul întreruperilor de curent abia a început. Modernizarea completă a infrastructurii de electricitate va mai dura, după cum au anunţat reprezentanţii companiei Enel La două zile de
Sezonul întreruperilor de curent abia a început. Modernizarea completă a infrastructurii de electricitate va mai dura, după cum au anunţat reprezentanţii companiei Enel
La două zile de la pana de 12 ore din cartierul Colentina, Enel anunţă că soluţia este modernizarea reţelei de electricitate din Capitală, care va costa în următorii trei ani 380 de milioane de euro.
Cererea de energie a clienţilor Electrica Muntenia Sud (EMS) a crescut de trei ori faţă de anul 2004, ceea ce, în opinia directorului general al EMS, Luigi Giliotti, confirmă din nou faptul că va urma "o perioadă dificilă privind întreruperile în alimentarea cu energie".
Potrivit reprezentantului Enel, problema avariilor este datorată în special infrastructurii învechite. "Peste 80% din staţiile electrice au o vechime de peste 20 de ani, iar restul au o vechime de peste 30 de ani. În raport cu cererile clienţilor, avem o reţea destul de veche", a mai precizat Giliotti.
"Va fi nevoie de timp"
Reprezentanţii EMS au mai anunţat ieri că în perioada 2008-2012 se vor investi 380 milioane de euro pentru modernizarea reţelelor din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Lucrările pe termen lung vor dura 15 ani totalizând investiţii de 1 miliard de euro.
"Asta nu înseamnă că în următorii trei ani reţeaua din Bucureşti se va schimba complet. Va fi nevoie de timp. Bucureştiul se dezvoltă cu o viteză foarte mare", a mai precizat Giliotti. În ciuda statisticilor privind avariile datorate temperaturilor ridicate, acesta spune însă că în acest an nu vom avea parte de mai multe pene de curent decât în 2007.
"Numărul avariilor în reţele cu siguranţă că nu va fi mai mare decât anul trecut. Să speră