PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.
Amiaza a încins la Hagieni cărările cu buruieni înalte de un stat de om. Miroase greoi a flori şi a grajd. Satul tătarilor doarme de prînz, în casele lui dărăpănate, încinse cu garduri făcute din pietre suprapuse. E lacăt pe uşa cîrciumii, lacăt la bătrînul magazin sătesc, lacăt la geamie.
Un tătar tînăr apare pe uliţa din capătul satului, purtînd o fetiţă în braţe şi trăgînd-o pe alta de mînă. „Pădurea Hagieni? Întrebaţi la un bătrîn. Nu ştiu la care.“ Iar cărări, iar buruieni, de după care caută absenţi spre noi măgari legaţi. La Hagieni, măgarul e baza acum. Caii aprigi ai tătarilor au rămas doar de poveste. Abia în celălalt capăt al satului sîntem lămuriţi dintr-o căruţă de gospodari: „La nea Petru Tudose să vă duceţi pentru pădure, că noi nu sîntem de pe aici. Nea Petru are mai mult de 100 de ani“.
AMINTIRI DE CENTENAR. Curtea casei lui nea Petru n-are poartă. „Spune că are 104 ani, dar în ultimul buletin pe care i l-au dat de la Primărie are 97. Vorbeşte bine, dar uneori se mai pierde“, ne spune Rema, în jurul căreia se zbenguiesc doi copii cu ochi migdalaţi. „Cînd eram eu copil, aici era tot Pădurea Hagienilor. Nu era un sat, erau nişte vizuini şi nişte cocioabe într-un crîng. Agilar îi spunea locului atunci“, îşi aminteşte bătrînul, care a prins de copil vremea în care Pădurea Hagienilor nu fusese ciuntită. Mai ştie şi despre caii cu care se întreceau tătarii la marginea pădurii. Despre bîlciul care venea aici. Despre luptele tătărăşti. Şi despre o regină îşi mai aminteşte nea Petru.
ÎN DRUM SPRE BALCIC… „Regele a a
