Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vine avalanşa scumpirilor!

Publicat in Adevarul, vineri 27 iunie 2008 ·

La numai patru luni de la ultima scumpire a gazelor naturale livrate populaţiei, preţurile se majorează din nou. De data aceasta cu 12,5%, în medie. "Decizia de ajustare a preţurilor a

La numai patru luni de la ultima scumpire a gazelor naturale livrate populaţiei, preţurile se majorează din nou.

De data aceasta cu 12,5%, în medie. "Decizia de ajustare a preţurilor a fost luată ca urmare a creşterii costurilor cu achiziţia gazelor naturale în perioada ianuarie - iunie 2008, precum şi pentru recuperarea parţială a diferenţelor de preţ înregistrate în aceeaşi perioadă", arată ANRE.

Potrivit Autorităţii, preţul gazelor din import pentru trimestrul trei este estimat la circa 480 de dolari pe mia de metri cubi, în creştere cu 30% faţă de nivelul recunoscut în tarifele curente, de 370 dolari/1.000 metri cubi.

Şi electricitatea va fi mai scumpă cu 5,3%, începând cu 1 iulie, pentru casnici procentul fiind de 4,4%. Majorarea preţurilor reglementate la utilităţi va determina un lanţ întreg de scumpiri.

Autorităţile au anunţat ieri că preţurile vor creşte cu 12,5% la gaze şi cu 5,3% la electricitate începând cu data de 1 iulie, fapt care va genera un întreg lanţ inflaţionist

Preţul gazelor naturale şi al electricităţii vor creşte semnificativ, începând cu 1 iulie, lucru care va determina scumpiri în lanţ. Nici gigacaloria nu va scăpa.

După ultima majorare a preţului gazelor naturale de la 1 februarie, de 8,5%, furnizorii de gaze au reuşit să obţină o nouă scumpire. De această dată, procentul mediu va fi de 12,5% şi se va aplica începând cu 1 iulie, după cum a anunţat ieri Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

De la aceeaşi dată, intră în vigoare şi noul sistem de tarifare a gazelor naturale, care, pe lângă cantitatea de gaz consumată, va lua în calcul şi puterea calorifică a gazului, ca p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 6 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 8 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 11 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-0°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°