Mircea Cărtărescu: "Oraşul nostru e în situaţia unui om atât de bătrân şi de bolnav, încât nu e departe de momentul în care chiar nu va mai fi nimic de făcut."

Acum, stând strâmb şi judecând drept, apare limpede că problema Bucureştiului depăşeşte cu mult simpla luptă politică şi de orgolii la care am asistat. E o imensă problemă şi povară a comunităţii noastre, a celor mai bine de două milioane şi jumătate de bucureşteni. A Primăriei Generale, a primăriilor de sectoare şi a consiliilor lor, a poliţiei, a direcţiilor sanitare şi a nenumărate altor instituţii. Acest oraş pe care toţi cei de o anumită vârstă ni-l amintim ca pe un loc plăcut, verde şi ordonat este astăzi aşa cum îl ştim: un infern cotidian în care viaţa a devenit chinuitoare şi periculoasă. Nu e doar o problemă de sistematizare, de căi de acces, de artere de circulaţie neîncăpătoare, deşi ne sufocăm cu toţii, la propriu şi la figurat, de mulţimea automobilelor. Oraşul nostru e în situaţia unui om atât de bătrân şi de bolnav, încât nu e departe de momentul în care chiar nu va mai fi nimic de făcut. Câteva bypassuri i-ar putea uşura puţin efortul inimii, dar nu e doar asta, căci mai e şi ficatul distrus, mai e şi creierul sclerozat, mai sunt şi rinichii în stare critică.

Ce să faci mai întâi? Doctorul Sorin Oprescu n-a avut niciodată pe masa de operaţie un pacient mai dificil. Circulaţia e fără-ndoială problema numărul unu. Blocajele sunt la ordinea zilei, a orei şi a minutului. Stăm de-a-mboulea pe străzi, inhalând poate de zece ori mai multe noxe decât e limita admisibilă. Circulă încă în Capitală Dacii străvechi, de treizeci-patruzeci de ani vechime, camioane ce scot coloane de fum negru la fiecare pornire, maşini de pe vremea lui Pazvante care ne omoară cu zile pe străzile blocate. Începi să lăcrimezi în maşina ta, sufocat de emanaţiile celui din faţă, şi nu e nici o soluţie, c