Istoria corpului. De la Renaştere la Secolul Luminilor Volum coordonat de Georges Vigarello Traducere din limba franceză de Simona Mandache, Gina Puică Muguraş Constantinescu, Giuliano Sfichi
Grupul Editorial ART, 2008
De la „omul în carne şi oase“ (Lucien Febvre) până la receptaculul care ascunde norme îngropate în adânc, aşa cum îl caracteriza Norbert Elias, corpul uman reprezintă pentru profani, ca şi pentru specialişti, un continent de explorat. Un continent viu şi misterios, de vreme ce istoria omului este legată nemijlocit de cea a corpului său, ca punct de frontieră, cum îl consideră unii, sau ca „ţintă a puterii“, în exprimarea lui Foucault.
Indiferent cât de conceptualizat a fost corpul în examinările antropologice şi istoricizante ale specialiştilor, un lucru trebuie reţinut: el se dezvăluie şi se acoperă în acel vast fenomen al autodescoperirii sale profunde care include, dincolo de etichetă, politeţe, autocontrol, o istorie secretă; aceea a supravegherii sale de către forţe interesate să domine şi să supună.
Cartea coordonată de Georges Vigarello, la care-şi aduc contribuţia reputaţi cercetători precum Daniel Arasse, Jean-Jaques Courtine, Jacques Gelis, Rafael Mandressi, Sara
F. Matthews-Grieco, Nicole Pellegrin, Roy Porter, este o incursiune solitară, dar şi colectivă, în istoria şi natura trupurilor, care-şi caută cu o febrilitate nestinsă mântuirea în istoria profană sau celestă.
Autorii reconstituie o istorie a corpului în funcţie de diferitele epoci în care ideea de trup este în strânsă relaţie cu cea de divinitate - sau nu. Astfel, dacă în creştinism corpul capătă o demnitate în strânsă relaţie cu cultul trupului lui Hristos, în modernitatea critică, abordarea corpului religios scade în intensitate. Perspectiva Bisericii asupra corpului nu mai este dominantă, după ce în societăţile agropastorale viziunea despre corp es
