Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 iunie 2008 ·

Probleme de efectiv pentru Tadici

Cu trei săptămâni înainte de debutul Jocurilor Olimpice de la Beijing, selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Gheorghe Tadici, întâmpină mari probleme de lot. „Ştiu că Steluţa Luca, Mihaela Senocico şi Ramona Maier Farcău nu au primit încă viza medicală şi că mâine dimineaţă (astăzi - n.r.) vor merge la Institutul «23 August» pentru noi analize. Ramona Maier este refăcută în proporţie de 70 la sută, dar trebuie să facă pregătire separată până pe 10 iulie. Am vorbit şi cu Vali Motogna. A fost în Italia la rudele ei şi a făcut un program de refacere la o clinică de acolo. Se simte mai bine, nu mai are dureri mari la umăr, dar nu va putea scăpa de intervenţia chirurgicală. Că o va face acum, peste o lună sau în toamnă rămâne de văzut. Are un tratament strict. Probleme medicale mai are şi Tereza Tamaş, la genunchi. A avut recomandare de la medici să stea trei săptămâni. Oricum, duminică, la Râmnicu Vâlcea, vom afla la faţa locului cum este fiecare jucătoare din punct de vedere fizic“, a spus Gheorghe Tadici. Selecţionerul nu s-a decis asupra celor 14 handbaliste care vor face deplasarea în China: „Nici nu se pune problema să am idei preconcepute. Nici o jucătoare, indiferent de numele ei, nu este titulară de drept. Numai cele aflate în formă maximă merg la Jocurile Olimpice“. Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a afirmat că sunt şanse mici ca Herbert Müller, de la FC Nürnberg, să fie noul antrenor principal: „Iniţial mi-a spus că aşteaptă o ofertă concretă şi că ar fi o onoare pentru el să vină la Vâlcea. Apoi mi-a spus că nu crede că poate veni, pentru că soţia sa are un salon de înfrumuseţare acolo şi câştigă foarte bine şi că are doi copii cărora le-ar fi greu să se acomodeze în România. Şansele ca Müller să vină sunt mici“.

Adamescu şi Roşca, performerii Memorialului „Ionel Ghiţă“

Pe stadionul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 59 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°