Sofer care toată viaţa a zis... "Paguba asta s-o am eu", - orice i s-ar fi întâmplat, - şi căruia i-a rămas numele ăsta, Pagubă, aşa îl cunoştea lumea.

Şi el era mereu vesel că i se spunea astfel şi îşi zicea mai departe, singur, Pagubă, al lui Pagubă, ca şi cum şi părinţilor, morţi, li s-ar fi spus tot Pagubă...

Culmea era că, având copii, un băiat şi-o fată, continuase cu aceeaşi denumire, ca şi când ar fi fost... DINASTIA PAGUB|... deşi copiii, cât se putea, refuzau să-şi zică Pagubă, fiind altfel decât tatăl lor...

Când trecea pe roşu şi-l amenda miliţia, plătea numaidecât şi-i zicea ăluia de alături "Lasă paguba asta et.", şi rostind vorba, a avut parte numai de pagube, până ce a ajuns la pensie.

în plus, ieşise la pensie cu un nume nou pe de-a-ntregul - Costică Vasile, zis Pagubă - ca un rezumat normal al experienţei şi vorbelor provocatoare - provocând un destin cinstit, mic şi simplu de om cumsecade...

Pornit în căutarea unui agronom prin mai 1969, ajung în Bărăgan la Piua Petrei, la Târgul, la Cetatea de Floci, adică de lână - la portul de la Dunăre, un loc istoric cu Zidul... dărâmat, rămăşiţă de zid, ca al fostei Cetăţi...

Şi în soarele arzător, la umbra Zidului, dau de acest flăcău slab la minte, ce păzea oile îngrămădite la umbră în cap cu el şi cu doi dulăi flocoşi de Bărăgan, unul alb şi unul negru, care, când mă văzură, au mârâit ameninţători.

Stănică stătea între câinii lui cu ciomagul între picioare, şi cum câinii dădură să se ridice din umbră şi să se repeadă la mine, care veneam din soare, cel pe care îl întrebasem şi care mi-a răspuns respectuos că Stănică îi zicea, a pus ciomagul de-a latul peste grumazul dulăilor, oprindu-i şi silindu-i să rămână nemişcaţi şi lipiţi de restul de zid istoric, năpădit de muşchi şi de istorie.

Acest biet băiat bătut de soartă, cu minte puţină, cu graiu