Cam aceiaşi comentatori care înainte de Euro 2008 profeţeau că naţionala noastră se va întoarce acasă fără nici un punct, îi cer acum capul lui Piţurcă pentru că n-a trecut de grupe. Chiar şi o parte din echipă îl acuză pe acelaşi Piţurcă, după meciul cu Olanda, că ar fi mizat pe tactica unui "zero la zero". Or, în acel meci, ceea ce am văzut eu, la televizor, a fost o echipă a României lipsită de energie care nu lega jocul decît pînă la mijlocul terenului. Nimeni nu-şi mai aminteşte, se pare, că în primele două jocuri din grupă ai noştri au alergat mai mult decît adversarii lor, ca să nu ia gol. Cu italienii au fost în stare să mai joace şi în atac. Iar penalty-ul ratat de Mutu ar fi putut la fel de bine să-i trimită pe italieni acasă şi să ducă mai departe trupa lui Piţurcă.

În partida cu Olanda, echipa noastră nu-şi revenise fizic, de unde şi acuzaţiile că n-am fost în stare să profităm de "invitaţia" portocaliilor de a-i învinge. În cea de-a doua repriză, cînd Piţurcă a făcut schimbări pentru a întări atacul, am luat două goluri pentru că n-am mai putut să alergăm şi pentru faza de atac, dar şi pentru a nu lua goluri. Dacă nu l-aş fi văzut pe Piţurcă dînd din mîini ca să-i trimită pe ai noştri la atac, aş fi înţeles dorinţa comentatorilor de a-i lua gîtul. Dar cînd una cere antrenorul şi cu totul altceva pot jucătorii, ce-i mai poţi spune lui Piţurcă? Din cîte ţin minte, nimeni nu l-a acuzat că ar fi lăsat acasă mari nume care ar fi putut face şi drege la Euro. Nimeni nu i-a scos ochii după meciul cu Franţa că a jucat la meci nul, iar dacă îmi aduc bine aminte, la sfîrşitul partidei cu italienii, odiosul Piţurcă de azi era cotat drept un mare inspirat al fotbalului european. În mecanismul fragil care a fost echipa României la Euro nimeni n-a pierdut vremea să analizeze cît au contat accidentările şi eliminările din tabăra noastră, pentru că ceea ce ne-a in