Senatul a votat în unanimitate, miercuri, "Legea ştirilor pozitive" iniţiată de senatorul PRM Gheorghe Funar şi de deputatul PNL Ioan Ghişe prin care posturile TV şi radio trebuie să
Senatul a votat în unanimitate, miercuri, "Legea ştirilor pozitive" iniţiată de senatorul PRM Gheorghe Funar şi de deputatul PNL Ioan Ghişe prin care posturile TV şi radio trebuie să difuzeze în număr egal ştiri pozitive şi negative.
Primul-ministru se declară amuzat de iniţiativa celor doi parlamentari, dar remarcă o apetenţă a presei pentru ştirile care prezintă calamităţi.
"Mă faceţi să râd. Sigur că şi eu pot să remarc că există o apetenţă masivă a televiziunilor de a prezenta numai calamităţi, dezastre, crime, violenţe şi sunt o mulţime de lucruri importante pentru viaţa cetăţenilor", a spus Tăriceanu, citat de Mediafax.
Premierul s-a arătat conştient că politica editorială ţine foarte mult şi de profilul postului, şi de capacitatea echipelor editoriale de a prezenta subiecte care să fie de interes.
Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a afirmat, ieri, că instituţia pe care o conduce va solicita Preşedinţiei să nu promulge propunerea legislativă a lui Funar şi Ghişe.
RFF ne compară cu China
"Trebuie să-i solicităm preşedintelui României să nu promulge această lege, mai ales că există deja un proiect privind modificarea Legii audiovizualului, avizat de Ministerul Culturii", a declarat Răsvan Popescu, citat de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al agenţiei Reporteri Fără Frontiere (RFF), Jean-François Julliard, a declarat, într-un interviu acordat RFI România şi preluat de Mediafax, că "Legea ştirilor pozitive" se mai găseşte doar în China.
"Suntem deopotrivă îngrijoraţi şi foarte, foarte surprinşi de această iniţiativă legislativă... şi apreciem că această lege este atât retrogradă, cât şi arhaică, mai ales că România face parte