Trecuti prin focul anchetelor DNA ramase in coada de peste, inalbiti si intariti de votul popular, baronii au inceput sa faca ordine in PSD. Reuniunea de la malul marii, loc ales desigur tocmai datorita rezultatelor spectaculoase ale social democratilor constanteni, s-a transformat intr-un exercitiu de forta al presedintilor de consilii judetene si primarilor PSD.
Au venit pe cai albi, cu pieptul inainte si plini de pretentii: de la decapitari, la modificari legislative care sa le sporeasca puterile, pana la portofolii guvernamentale, atat de multe incat nu le incape guvernul in actuala configuratie.
In fruntea ofensivei s-au aflat Nicusor Constantinescu, Liviu Dragnea si Marian Oprisan care, personaj subtil si de mare rafinament altminteri, s-a instalat la prezidiu - ca sa fie clar tovarasi - desi acesta este rezervat conducerii centrale a partidului.
Comitetul Executiv al PSD pornise cu intentia sa nu sanctioneze filialele locale codase. De la inaltimea procentelor obtinute, triada Constantinescu - Dragnea - Oprisan a amenintat insa cu demisiile daca filialele care au obtinut sub 20 la suta la recentele locale nu vor fi decapitate.
CEx nu a avut de ales si a decis dizolvarea conducerilor locale Alba, Arad, Bihor, Brasov, Mures si, vedeta absoluta, Cluj, adevarata tinta a cruciadei. Vasile Dancu stia clar ce-l astepta asa ca nici nu a protestat.
Se pare ca urmeaza excluderea din partid la primul cuvant care nu va conveni noii puteri de facto din partid. In schimb, liderii de la Brasov si Alba, victime colaterale ale atacului la Dancu, au ripostat spunand ca decizia este nestatutara.
"Nu a existat, inaintea alegerilor, nicio decizie prin care sa se impuna filialelor ca trebuie sa obtina un scor minim de 20% la alegeri si, cu atat mai putin, nu a existat vreo decizie care sa spuna ca filialele car