Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În finală, merg pe mâna Spaniei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 iunie 2008 ·

Dacă ar câştiga ibericii, ar realiza o performanţă deosebită: obţinerea victoriilor în toate partidele disputate la acest turneu final Mă aşteptam ca Spania să câştige,

Dacă ar câştiga ibericii, ar realiza o performanţă deosebită: obţinerea victoriilor în toate partidele disputate la acest turneu final

Mă aşteptam ca Spania să câştige, întrucât, chiar dacă naţionala Rusiei a impresionat în meciurile cu Olanda şi cu Suedia, nu a avut o constanţă în evoluţiile pe care le-a avut. Ruşii au alcătuit o echipă care era în stare să producă surpriza, dar, la un asemenea turneu final, îţi trebuie constanţă şi în joc, şi în rezultate. Iar o grupare ca Spania era greu de învins, pentru că are o posesie foarte bună şi o linie de mijloc foarte mobilă.

Sunt de părere că ibericii formează o echipă care merită pe deplin să joace finala Campionatului European. Sunt foarte echilibraţi în toate compartimentele. Spania e o naţională care place ochiului. În meciul de joi seară, a fost o primă repriză oarecum echilibrată, dar, în a doua parte, spaniolii s-au impus fără probleme.

Rusia a fost o echipă frumoasă. Dar eu am şi pronosticat că Spania va câştiga fără probleme. Echipa pregătită de Guus Hiddink nu avea maturitatea necesară pentru a putea deveni campioană europeană. Poate a contat şi faptul că i-au lipsit doi jucători importanţi: Kolodin şi Torbinski, ambii suspendaţi.

Cred că în finala competiţiei s-au calificat două dintre echipele cele mai echilibrate. La finala de mâine

este destul de greu de dat un pronostic, dar aş merge tot pe mâna Spaniei. Dacă ar câştiga ibericii, ar realiza o performanţă deosebită: obţinerea victoriilor în toate partidele disputate la acest turneu final. Rar se întâmplă acest lucru.

Desigur, în fotbal poate apărea neprevăzutul: o eliminare, un ghinion teribil, o greşeală individuală gravă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum 24 minute
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

News.ro acum 20 minute
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

TikTok închide complet aplicația în SUA, începând de duminică, dacă nu câștigă procesul la Curtea Supremă

HotNews acum o ora
TikTok intenționează să își închidă complet aplicația pentru utilizatorii din SUA începând de duminică, când ar putea intra în vigoare o interdicție federală asupra aplicației de social media, în cazul în care Curtea Supremă nu va bloca legea care o

Scenariul lui Traian Băsescu despre reîntoarcerea lui Trump la Casa Albă: „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

HotNews acum 47 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat miercuri critici extrem de dure la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, pe care îl numește „Fanfaronul de la Mar-a-Lago” și despre care spune că trebuie să înțeleagă că „parteneriatul onest” cu Un

Accident rutier pe Autostrada A1 Șapte mașini au intrat în coleziune. Două dintre ele s-au răsturnat

Ziua Constanta acum 17 minute
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, 15 ianuarie 2025, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița. Potrivit Centrulului INFOTRAFIC din Inspect

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°