La finalul a două luni şi jumătate petrecute în pădure de frica poliţiştilor, un hoţ mărunt îşi expune planurile: reintegrarea socială şi berea la bidon. Sursa: EVZ

Pe Bebino l-au prins ca în filme. Mergea pe stradă când un Logan alb i-a tăiat calea, toate portierele s-au deschis în acelaşi timp şi, din momentul ăla, nu a mai apucat să audă decât „Stai!“ şi să vadă două pistoale îndreptate în direcţia sa. În acea zi, Bebino s-a simţit mândru.

Nu că a fost prins, deşi nici asta nu e tocmai nasol; avea deja 30 de ani petrecuţi prin celulele patriei, şi închisoarea devenise a doua lui casă. Nu, Bebino era mândru că un hoţ de găinării asumat, precum dumnealui, a reuşit să producă aşa un deranj prin poliţiştii din localitatea Pucioasa, Dâmboviţa, care-l căutau, în pragul disperării, prin pădure de două luni şi jumătate. Şi că, după o viaţă în slujba unui singur scop, a reuşit să aibă şi el parte măcar de-o arestare de Doamne ajută.

Ca să nu pară că ne batem joc de bunătate de jurnalism clasic riguros, după acest început abrupt de povestire, se impun câteva precizări. Bebino, în fapt Ion Ciocodeică, are condamnări ce însumează 76 de ani. Toate pentru furturi mărunte şi extrem de mărunte. A executat, până acum, 30 de ani, într-un veritabil tur al penitenciarelor din România.

„Centrul de comandă“ era situat în pădurea de la ieşirea din Pucioasa, unde îşi construise un hamac, din structură de lemn învelită în celofan, agăţat de copaci la o înălţime considerabilă. Din când în când mai ieşea şi plonja în lumea fărădelegii. Bebino fura: castraveţ i proaspeţi, direct din grădinile oamenilor, ţuică, mâncare, o sticlă de jumate de votcă, câte un milion-două (în zilele bune), haine, un DVD player şi un receiver pentru antena parabolică, scule, ceasuri etc.

Prada era apoi convertită pe „piaţa neagră“ din Pucioasa în sing