De la morala comunistă la realităţile societăţii de consum, fenomenul BD-ului românesc continuă să subziste prin imaginaţia şi mâinile pasionaţilor genului. Se spune despre ea că ar deţine calităţile unui fenomen cultural. Unii o numesc „cea de-a noua artă”. Alţii, mai sceptici, o văd ca pe o formă de sub-cultură ce hrăneşte miturile şi idealurile societăţii industriale. În comunismul romanesc a fost una dintre puţinele „zone libere”, deşi e discutabil dacă nu cumva libertatea aparentă mima etica de tip socialist.
După 1989, eliberată de presiunea „realismului ştiinţific”, a avut şansa să renască. La 18 ani distanţă însă banda desenată autohtonă e o prezenţă mai degrabă accidentală. Sau o amintire despre eroii copilăriei. Se poate vorbi despre un viitor al bedefililor?
Rahan a murit, trăiască Omulan!
Producţia autohtonă de benzi desenate nu este de găsit în librării. Trebuie să ştii unde să cauţi pentru a pune mana pe Hardcomics, singura apariţie românească de comics alternativ.
„Există şi câteva titluri apărute recent, producţie străină tradusă, cum ar fi Tin –Tin sau Garfield, a mai fost la un moment dat ceva Asterix şi Obelix, Rahan a murit de mult”, explică situaţia Matei Branea, „părintele” noilor eroi ai benzilor desenate româneşti, Omulan şi Birdy. Personajele sale par să fi părăsit foaia de hartie pentru pixelii monitoarelor.
"Profit nu se obţine pentru că nu există încă piaţa. Interesul este încă mic, la noi neexistând o cultură BD”, argumentează Branea apetenţa autorilor pentru spaţiul virtual. Cheltuieli minime contra interes minim, s-ar zice. Si totuşi, avem un viitor?
„Cinismul şi critica socială sunt, cred eu, doi vectori importanţi care animă cercul creatorilor români. Eu sper ca BD-ul românesc să devină cât mai popular şi cât mai critic, cinic şi scandalos posibil”, încheie profetul Matei Branea.
„Micr
