Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Eşarfa" lui Baniciu, la Hard Rock Café

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 iunie 2008 ·

BALADE ● Best of, volumul 1, cu 14 melodii îndrăgite

Cu toţii ne simţim, într-un fel sau altul, legaţi (sufleteşte) de "Eşarfa" lui Baniciu. "Aveam optsprezece ani/ Eram Beatles fani/ Şi umblam în tenişi albi./ Primăvara-n păr/ Şi miros de măr.// A mai trecut de-atunci ceva..." Au trecut 17 ani de la primul album solo semnat de Tetea.

BALADE ● Best of, volumul 1, cu 14 melodii îndrăgite

Cu toţii ne simţim, într-un fel sau altul, legaţi (sufleteşte) de "Eşarfa" lui Baniciu. "Aveam optsprezece ani/ Eram Beatles fani/ Şi umblam în tenişi albi./ Primăvara-n păr/ Şi miros de măr.// A mai trecut de-atunci ceva..." Au trecut 17 ani de la primul album solo semnat de Tetea.

Vorba reclamei: Mircea, venim noi la tine. Unde, cum, cînd? La Hard Rock Cafe, în Parcul Herăstrău, joi, 3 iulie, la ora 21:00. De ce? Mircea Baniciu lansează "Eşarfa – Best of. partea 1", primul volum din dublul album "Best Of".

ÎN LOC DE FINAL. Acest nou album conţine 14 piese, în special balade, printre care se află atît hituri, cît şi piese mai puţin cunoscute de public şi mai puţin cîntate de el în concerte de-a lungul anilor. Iată tracklisting-ul: "Drum înapoi", "Cu tine în gînd", "Cîntecul ceasornicarului", "Merg mai departe", "Himera", "La început de drum", "Frunza", "Eşarfa în dar", "Înţelegere", "Spune-mi", "Amintire", "Dacă ai ghici", "Scrisoare de bun rămas" şi "În loc de final". "Sînt piesele care mi s-au lipit de suflet, şi am simţit nevoia să le dau o nouă viaţă, un nou sunet, actualizat la nivelul zilelor noastre. Este un proiect puţin altfel… între atîta muzică house, dance şi rock, eu zic că este necesar, din cînd în cînd, să mai ascultăm şi cîte o baladă".

BANICIU MERGE MAI DEPARTE. Una dintre piesele de pe acest nou album, intitulată sugestiv "Merg mai departe", va putea fi descărcată gratuit în format MP3 de pe site

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 17 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 28 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 56 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 33 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 28 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°