Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O altă mamă-fetiţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 iunie 2008 · ·

Părinţii fetiţei de 11 ani o vor duce în Marea Britanie pentru avort Decizia lor nu a fost schimbată de hotărârea Comisiei de anchetă de la Ministerul Sănătăţii, potrivit căreia

Părinţii fetiţei de 11 ani o vor duce în Marea Britanie pentru avort

Decizia lor nu a fost schimbată de hotărârea Comisiei de anchetă de la Ministerul Sănătăţii, potrivit căreia minora poate face avort şi în ţară.

În Moldova există alte câteva zeci de fete care au dat viaţă unui copil înainte de vârsta de buletin. Ieşeanca Ana B. a născut-o pe Jessica anul trecut, când avea doar 12 ani. Dimineaţa merge la şcoală, iar seara e cea mai bună mămică din lume.

Anul acesta, Ana a terminat clasa a VII-a, rezultatele clasând-o printre elevii premianţi. "Muncesc şi eu, şi tata, şi mama. Ne e greu, dar nicio secundă nu ne-a părut rău că o avem pe Jessica. Vreau să o ajut pe sora mea cât mai mult pentru că învaţă bine şi spune că se va face psiholog", a mărturisit fratele fetei.

Copiii se uită ciudat la ea

"Plecăm marţi. Avem deja biletele de avion şi paşapoartele. Trebuia de la început să ne lase să facă avort aici. Am umblat degeaba prin spitale", ne-a spus Florin V., tatăl copilei din Neamţ însărcinate.

El a fost ieri cu fata la Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ, unde minora a fost testată psihologic. "A desenat nişte copaci pe nişte foi. E la fel de tristă că nu mai poate să se joace cu ceilalţi copii, că se uită ciudat la ea", a precizat Florin V.

Vecinii sunt împotriva avortului

Localnicii şi preotul din satul natal al fetiţei însărcinate în urma unui viol susţin că aceasta ar trebui să păstreze copilul. Timp de patru zile, preotul din comună a mers acasă la părinţii fetei pentru a-i convinge să renunţe la avort.

"Nu vor să cedeze nicicum. Tatăl fetei a zis că, dacă se naşte copilul, este în stare să-l ucidă pe cumnat, băi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 19 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°