Chiar si atunci cand soarele nu este puternic, expertii sustin ca ar trebui sa folosim zilnic lotiuni de plaja pentru a ne proteja impotriva cancerului de piele si a ridurilor. Dar chiar este sanatos, in special pentru copii, ca aceste creme, majoritatea dintre ele cu ingrediente chimice, sa fie folosite in fiecare zi?
"Toate produsele pentru plaja sunt testate riguros, iar produsul nu este vandut daca nu ofera protectia pretinsa", sustine Indy Rihal, reprezentant al British Skin Foundation. In acest caz, orice lotiune impotriva razelor UVA si UVB, cu un factor de protectie (SPF) de cel putin 15 ar trebui sa fie eficienta. (Razele UVB sunt raspunzatoare pentru imbatranire si declansarea cancerului de piele, in timp ce razele UVA doar imbatranesc pielea.)
Majoritatea produselor de marca - L'Oreal, Soltan, Ambre Solaire - folosesc ingrediente chimice care sunt absorbite de piele si care absorb razele solare precum un burete. Contin arome artificiale, coloranti si alte ingrediente sintetice. Brandurile "naturale" folosesc minerale - de obicei oxid de zinc - care raman pe piele si resping razele solare, in loc sa le absoarba. Marcile naturale sunt destinate, astfel, pielii sensibile sau dispusa la alergii, arata The Telegraph.
Studiile arata ca lotiunile chimice cauzeaza mai multe alergii cutanate, comparativ cu lotiunile care contin minerale. Produsele sunt disponibile in numeroase variante - de la sprayuri, pana la lotiuni si creme cu formule speciale pentru ten si corp sau destinate copiilor. De asemenea, folosesc ingrediente care nu dauneaza pielii, precum extracte din plante si uleiuri esentiale.
Exista insa si dezavantaje: lotiunile naturale sunt adesea mai lipicioase si se absorb mai greu decat cele chimice. Nu ai o senzatie prea placuta atunci cand te dai cu ele si nu au un factor de protectie mai mare de 30, pentru ace