"Suferinta si ura ne vor ucide pe toti/

Asa ca vopseste-o in negru si ia-o inapoi/ Sa urlam tare si clar/ Sa luptam pana la sfarsit auzim chemarea/ Sa continuam// Vom continua/ Si chiar daca vei disparea crede-ma/ Amintirea ta va continua sa existe". Un imbold mobilizator spre suicid, prins in niste versuri in voga. Versuri pe care o parte dintre adolescentii de azi viseaza (la rau, la durere, la moarte), incercand sa-si imite idolii care recunosc mandri ca nu cred in nimic si spunandu-si lor insisi ca viata nu merita traita. In anii in care ar fi firesc sa fie artizanii celor mai frumoase visuri, in care eroi principali sa fie ei insisi, in anii in care nimic nu pare imposibil de realizat, in care si in privinta visurilor vazute de ceilalti ca irealizabile poti jura ca sunt adevarate si ca mai trebuie sa vina doar dimineata pentru ca ele sa fie palpabile. La aceasta varsta sunt si copii care se gandesc acut si obsesiv la moarte. A lor si a altora.

Exista tendinta de a afirma ca intotdeauna au existat adolescenti neintelesi, depresivi, ca de fapt acestea pot fi probleme inerente varstei. Doar ca in ecuatia acestor ani intra aspecte ignorate si de profesori, si de parinti : 1. Traim intr-o era a internetului, un spatiu in care libertatea nu are granite, care ofera, oricand, oricum si oricui, posibilitatea evadarii din lumea reala intr-o realitate virtuala. Chiar mincinoasa, care nu duce nicaieri. 2. Traim intr-o societate in care timpul pare sa curga dupa dimensiunea unui alt cadran decat in urma cu 15 - 20 de ani, intr-o societate instabila economic, in care a te apleca asupra unor probleme de suflet e un lux. Un lux pe care nu toata lumea si-l permite, pentru ca primordiala este supravietuirea, cu toate calculele si ecuatiile pe care le implica. O lume in care parintii ajung sa schimbe doua - trei cuvinte pe zi cu propriii lor copii – pe consi