La începutul anilor ’90, una dintre cele mai mari febre care a cuprins România, poate mai mare decât sucul la TEC sau gumele Turbo în cazul copiilor, a fost televiziunea prin cablu. La 19 ani distanţă, România are 5,3 milioane de gospodării, din cele 7,5, conectate la TV prin cablu, pornind, evident, de la nivelul zero al infrastructurii.
Motivul dezvoltării până aproape de saturare a acestei pieţe în numai câţiva ani a fost pofta de divertisment ieftin a românilor. “E cel mai ieftin tip de divertisment pe care şi-l permit. Românul este flămând de TV. Imaginaţi-vă că în ’93 toate reşedinţele de judeţ şi majoritatea localităţilor importante erau deja acoperite de reţeaua de cablu TV”, a declarat pentru Gândul Radu Petric, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu. Ponderea de peste 60% a utilizării televiziunii prin cablu ca mijloc de recepţie a posturilor TV poziţionează ţara noastră pe locul trei în UE, după Belgia şi Olanda.
La orizont a apărut însă, de ceva timp, un inamic pe măsură: televiziunea prin satelit. În numai 3 ani, televiziunea prin satelit (serviciu de tip DTH) a ajuns la circa două milioane de utilizatori, dintre care 300.000 - 400.000 au fost “furaţi” companiilor de TV prin cablu. În numai trei-patru ani au apărut pe piaţă jucători importanţi pe piaţa de servicii TV de tip DTH, cum ar fi DigiTV, cu circa 1,2 milioane de clienţi, Focus Sat, MaxTV sau Boom TV, la care se adaugă şi concurenţa acerbă a serviciului de televiziune al Romtelecom, Dolce, care a anunţat recent depăşirea pragului de 500.000 de clienţi. De partea cealaltă a baricadei se află “giganţii cablului”, respectiv UPC, 1,4 milioane de abonaţi, şi RCS&RDS, cu circa 1,2 milioane de abonaţi. Televiziunea prin cablu i-a transformat pe unii în miliardari în euro, cum este cazul lui Zoltan Teszari, patronul RCS&RDS, companie evaluată recent
