Cazul fetitei de 11 ani ramasa gravida in urma unui viol se apropie de deznodamant fara ca substratul profund al acestei situatii sa fi fost atins. Nici pedofilia unchiului, nici incestul si cu atat mai putin violul nu reprezinta, din pacate, noutati, iar daca sarcina ar fi fost intrerupta pana sa depaseasca 14 saptamani, cazul ar fi intrat in anonimatul unei drame individuale al carei ecou nu avea sanse prea mari sa depaseasca stirile de la ora 5.
Povestea a devenit un caz social, moral, juridic, religios abia dupa ce limita acestor 14 saptamani a fost depasita din pura ignoranta a copilului si a parintilor ei. O fetita care nu observa ca un fenomen lunar, cu care trebuie sa se fi obisnuit deja, nu se mai petrece si nu simte nevoia sa spuna asta mamei, o mama care la randul ei nu observa ca fetita nu mai are menstruatie, ca ii este, probabil, rau, si incepe sa-si schimbe dimensiunile sau observa si nu simte nevoia sa o duca pe fata la un consult medical sunt dovezi ori ale unei crase indiferente, ori ale unei crase inapoieri.
Cum, cel putin acum, parintii nu par indiferenti in privinta copilului, se pare ca ramane in picioare varianta a doua. Si, ma tem, cazul lor nu e singular.
Educatia sexuala in Romania este inca extrem de timida, strecurandu-se cu greu printre tabu-uri, pudibonderii si fariseisme.
In mod traditional, in Romania de dinainte de 1989 nu se vorbea despre sex decat in soapta, cat mai vag si folosind eufemisme. Copiii erau indopati cu legenda berzei aducatoare de bebelusi pana cand ajungeau sa descopere adevarul brusc, pe propria piele. Din nefericire, embargoul impus discutiilor deschise despre sex era valabil chiar si in familiile educate. Cunosc cazuri de mame medici care au refuzat sa vorbeasca cu propriile fiice despre sex chiar si dupa ce acestea devenisera, teoretic, fertile. In scoala si in media
