Stocul de spaţii logistice se va majora în acest an cu 80%, ajungând la un milion de metri pătraţi, însă de patru ori mai redus decât cel din Polonia, potrivit reprezentanţiilor companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis Eurisko. Totodată, la sfârşitul anului trecut, stocul total de spaţii logistice din România a fost de 550.000 de metri pătraţi, în timp ce în Polonia acesta a fost de 3,5 milioane de metri pătraţi.
Pentru parcurile logistice din zona Varşoviei, analiştii companiei estimează o rată de neocupare de 7%, iar la nivel naţional de 9%, în timp ce pentru stocul spaţiilor logistice rata de neocupare este de 7% şi chiar mai mică. În ceea ce priveşte chiriile, cele din Polonia se situează între trei şi şase euro pe metru pătrat pe lună, cu posibilitatea de a negocia, din cauza cererii ridicate şi a ofertei scăzute.
În Bucureşti estimările arată că nivelul chiriilor va fi apropiat de cel de anul trecut, respectiv de 3,7 – 5 euro pe metru pătrat pe lună pentru proiectele de clasa A, în funcţie de suprafaţa închiriată şi de perioada contractuală. Interesul pentru dezvoltarea de parcuri logistice este din ce în ce mai acut, printre motive fiind şi creşterile economice foarte bune înregistrate în ultimii ani şi în prima parte a lui 2008. „În 2007, dar şi în prima jumătate a acestui an, în România s-a constatat o creştere considerabilă a cererii pe piaţă, prin majorarea volumului tranzacţiilor cu peste 35% faţă de anul precedent”, precizează CB Richard Ellis Eurisko. (A.G.)
Stocul de spaţii logistice se va majora în acest an cu 80%, ajungând la un milion de metri pătraţi, însă de patru ori mai redus decât cel din Polonia, potrivit reprezentanţiilor companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis Eurisko. Totodată, la sfârşitul anului trecut, stocul total de spaţii logistice din România a fost de 550.000 de metri pătraţi, în timp ce