Pana la jumatatea lunii iunie, au fost aprobate 281 de proiecte din fonduri europene din cele 1.297 depuse in total pentru cele sapte programe operationale, a declarat luni secretarul de stat in Ministrul Economiei si Finantelor, Eugen Teodorovici. Valoarea totala a proiectelor aprobate se ridica la 2,5 miliarde euro, 1,88 miliarde euro reprezentand fonduri europene.
Valoarea celor 1.297 de proiecte depuse pentru cele sapte programe operationale este de 4,17 miliarde euro, a precizat Teodorovici, care a estimat ca, pana la sfarsitul acestui an, intrarile de fonduri europene, insemnand atat fonduri de pre-aderare, cat si de post-aderare, vor fi de aproximativ 1,68 miliarde de euro.
In cadrul Programului Operational Regional au fost depuse 376 proiecte in valoare de peste 6,37 miliarde lei. Pana in prezent, au fost aprobate 166 de proiecte, in valoare de 5,46 miliarde lei, 3,9 miliarde lei fiind fonduri UE.
Pana la 15 iunie, au fost aprobate sase proiecte de mediu in domeniul reabilitarii sistemelor de apa si apa uzata, avand o valoare eligibila de circa 650 milioane euro. In domeniul biodiversitatii, au fost depuse 48 de proiecte in valoare de peste 200 milioane lei care sunt in curs de evaluare.
Autoritatile romane estimeaza ca in al doilea semetru al acestui an vor fi transmise Comisiei Europene trei proiecte majore in domeniul transporturilor, care vor fi cofinantate de institutii financiare internationale.
In cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice au fost depuse 569 proiecte, in valoare de 2,78 miliarde lei, in domeniul investitiilor pentru IMM, cercetarii si tehnologiei informatiei. MEF estimeaza ca acordurile de finantare vor fi incheiate in perioada iulie-octombrie 2008.
Pe componenta de resurse umane au fost aprobate 107 proiecte din cele 276 depuse, in val