Peste tot in lume bancile centrale sunt in alerta. Foarte elocventa este expresia folosita recent de presedintele Bancii Centrale Europene, Jean Claude Trichet: "heightemed alertness" (alerta inalta).
Marea problema pentru cei mandatati sa asigure stabilitatea preturilor deriva din faptul ca socurile inflationiste sunt, precumpanitor, externe in ultima vreme. Daca in deceniul trecut economiile europene si cea a SUA au importat dezinflatie din Asia - pe filiera importului de produse si servicii cu preturi mai scazute, stimulat la randul sau de globalizarea pietelor -, acum se importa inflatie.
Explicatia simpla este legata de cresterea puternica a preturilor la combustibili fosili, pe fondul cererii considerabil marite in Asia, la care se adauga constrangeri pe latura ofertei. Orice student in economie citeste aceasta stare ca fiind determinata de raritatea accentuata a unor resurse (factori de productie), care induce o crestere a preturilor lor relative. Daca se accepta ipoteza ca inflatia este esentialmente un fenomen monetar (indusa de cantitatea de bani in raport cu volumul serviciilor si produselor) stabilitatea generala a preturilor poate fi mentinuta cu o conditie: cand unele preturi in sistem cresc, altele trebuie sa scada. In viata reala insa, aceste ajustari sunt anevoioase din cauza a numeroase rigiditati si fiindca exista efecte distributionale importante.
Cu cateva decenii in urma lumea dezvoltata s-a confruntat cu o situatie asemanatoare. Formarea cartelului petrolului (OPEC) a adus cu sine o crestere a pretului relativ al titeiului, dar care nu a fost provocata, in principal, de situatia de pe piata, ci de fortificarea pozitiei furnizorilor in relatia cu consumatorii din tarile industrializare - printr-o decizie politica de formare a cartelului. Adica renta de extractie si de monopol a fost redistribuita in favoarea furnizorilor. A
