După şapte şedinţe consecutive de scădere, BVB a traversat, vineri, o şedinţă de aprecieri generalizate La final de săptămână bursieră, indicii de la BVB au revenit pe verde. Cea
După şapte şedinţe consecutive de scădere, BVB a traversat, vineri, o şedinţă de aprecieri generalizate
La final de săptămână bursieră, indicii de la BVB au revenit pe verde. Cea mai mare apreciere, de 2,48%, a fost înregistrată de indicele BET-C.
În categoria blue-chips, creşterea a fost de 2,45%. În plus, pe segmentul societăţilor de investiţii, indicele BET-FI a închis şedinţa bursieră de vineri în creştere cu 1,59%. În schimb, lichiditatea atrasă în piaţă a fost semnificativ mai mică faţă de valorile înregistrate în sesiunea precedentă.
Astfel, investitorii au tranzacţionat acţiuni în valoare de 30,59 milioane lei (peste 8 milioane euro), de patru ori mai puţin faţă de şedinţa precedentă, când două tranzacţii speciale cu o treime din capitalul social al Policolor au ridicat lichiditatea la 125,63 milioane lei (34,38 milioane euro).
Zimtub, în top cu 4,6 milioane lei
În topul lichidităţii s-au plasat acţiunile Zimtub (ZIM) cu un rulaj de 4,65 milioane lei. Astfel, aproape 29% din capitalul social al producătorului de ţevi a fost transferat prin efectuarea a 21 de tranzacţii, la preţul de 3,33 lei, cu 14,83% peste nivelul de referinţă. Poziţia a doua a revenit SIF Moldova (SIF2) cu un rulaj de 3,15 milioane lei.
Ultima tranzacţie cu acţiuni SIF2 a fost perfectată la preţul de 1,96 lei/titlu, în urcare cu 1,03%. Pe locul trei în topul lichidităţii au urcat acţiunile SIF Oltenia (SIF5). Investitorii au transferat titluri SIF5 în valoare de 3,07 milioane lei, pentru ca, la finalul zilei, o acţiune să fie cotată la preţul de 2,72 lei, mai scumpă cu 1,49% faţă de referinţă.
Ascensiune de 3,7% pentru acţiunile TLV
Acţiunile Băncii Tra