Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dani Coman: Nu accept oferta Rapidului

Publicat in Ziare.com, luni 30 iunie 2008 ·

Portarul Rapidului, Dani Coman, a declarat ca nu va accepta oferta de prelungire a contractului propusa de giulesteni.

Coman a precizat salariul propus nu este de 250.000 de euro anual, asa cum a afirmat George Copos. Portarul a adaugat ca va merge si la echipa a saptea daca va fi nevoie.

"Am primit o singura oferta din partea conducerii, la sfarsitul campionatului trecut, si nu era vorba de un salariu de 250.000 de euro pe an, asa cum s-a spus. Era mult mai putin. Mi-au spus ca imi dau 15 zile de gandire, iar eu am raspuns ca nu e nevoie: am refuzat pe loc. Sunt altii la Rapid care au salarii mai mari de 250.000, iar mie nu mi s-a dat nici macar atat. Nu am avut niciodata pretentii exagerate, am 29 de ani si trebuie sa ma gandesc la viitorul meu. Imi asum orice risc, oferta pe care mi-au facut-o nu o accept! Nici daca ma trimit la echipa a saptea!", a declarat Dani Coman pentru Evz.

Desi negocierile dintre Coman si Rapid se poarta de mai multa vreme, pana acum cele doua parti nu au ajuns la un numitor comun.

Portarul Rapidului, Dani Coman, a declarat ca nu va accepta oferta de prelungire a contractului propusa de giulesteni.

Coman a precizat salariul propus nu este de 250.000 de euro anual, asa cum a afirmat George Copos. Portarul a adaugat ca va merge si la echipa a saptea daca va fi nevoie.

"Am primit o singura oferta din partea conducerii, la sfarsitul campionatului trecut, si nu era vorba de un salariu de 250.000 de euro pe an, asa cum s-a spus. Era mult mai putin. Mi-au spus ca imi dau 15 zile de gandire, iar eu am raspuns ca nu e nevoie: am refuzat pe loc. Sunt altii la Rapid care au salarii mai mari de 250.000, iar mie nu mi s-a dat nici macar atat. Nu am avut niciodata pretentii exagerate, am 29 de ani si trebuie sa ma gandesc la viitorul meu. Imi asum orice risc, oferta pe care mi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 22 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 42 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 34 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°