Dupa discutii mai aprinse intr-un grup de prieteni, pe tema creativitatii brailenilor, m-am dus, traversind un Bucuresti topit sub focul verii, direct la Palatul Patriarhiei. Doream sa revad mai atent, poate cu detalii care imi scapasera altadata si sa inteleg sensul ascuns al picturii murale de pe peretele din pronaosul bisericii.
De departe, din gura marelui bulevard, biserica Patriarhiei se vedea plutind ca o cetate alba peste apa mortilor ce inundase piata si clipocea marunt si tremurat pina sub balcoane. In deal, lume putina, linistita, ravasita de caldura, cautind fie reculegerea, fie umbra. Ceas prielnic, mi-am zis. Am avut timp destul sa privesc peretele dinspre apus pe care e pictata marea fresca a Judecatii de Apoi. Mirenii care intrau sau ieseau tacuti si blinzi prin acel urdinis al credintei nu ma tulburau. Privisem de mai mai multe ori ampla pictura murala, fie insotit de cunoscatori, fie singur, fie in treacat, fie zabovind pe indelete asupra detaliilor. Mereu raminea pentru mine, ca brailean, ceva enigmatic, provocator, ceva ce nu voia sa se dezlege. Pe masura ce aveam impresia ca se cladeau certitudini, in aceeasi masura cresteau ca din nimic intrebari. Pe masura ce sporeau lecturile pe o tema anume, sporeau si indoielile.
"...Spre sfirsitul anilor ’30, din inalta porunca a primului patriarh al romanilor, Miron Cristea, a fost repictat peretele dinspre apus al bisericii patriarhale. Autorul este Belizarie, un important pictor bisericesc in epoca. Am aflat de curind ca in primii ani de dupa razboi a pictat si la Braila in Biserica Sfintii Arhangheli, din Piata Traian. In inima Bucurestiului, ca la marile biserici din nordul Moldovei, ca la Voronet sau Cosula, ca la Arbore sau Sucevita, este pictata marea tema a ortodoxiei, Judecata de Apoi. In stinga, cum privesti, raiul, in dreapta, iadul. In mijlocul picturii, linga usa modesta
