Patronul clubului de fotbal Jiul Petroşani, Alin Simota, are datorii de sute de mii de lei la bugetul local al Primăriei Petroşani, dar şi la societăţile din subordinea primăriei. Întâmplător, Simota este şi proaspăt consilier judeţean din partea PNL şi a fost ales membru în trei comisii de specialitate în cadrul CJ, respectiv în cea de buget-finanţe, cea de urbanism şi cea care reglementează privatizarea, comerţul şi turismul. Afaceristul Alin Simota, supranumit de presă „baronul de Valea Jiului“, este „pasionat“ de afacerile cu firmele statului şi de banii bugetelor locale, dând dovadă că a ştiut să gestioneze aceste fonduri în interes personal. În ultimii ani, Simota a reuşit să umple conturile firmelor pe care le controlează cu sute de milioane de lei, numai de la bugetele locale. Din prietenia cu directorul general al CNH, Daniel Surulescu a reuşit să pună mâna şi pe o parte din banii minerilor. Dar Simota este să-şi achite obligaţiile către bugetul local sau către societăţile subordonate consiliului local. Prin societăţile supervizate de el, omul de afaceri Alin Simota a concesionat sau închiriat mai multe terenuri ori active aflate în administrarea Primăriei Petroşani, pentru care a „uitat“ însă să achite impozitele şi taxele aferente. De exemplu, SC Atomis Internaţional Prod SRL, una dintre firmele lui Simota, înregistrează datorii totale de 91.980 de lei, pentru concesionarea unui teren în Petroşani. Simar SA, tot a lui, este datoare la Primăria Petroşani cu 6.335 de lei, suma reprezentând o restanţă pentru concesionarea a două terenuri. Nici firma Consmin, unde omul de afaceri este acţionar, nu este bun-platnic când vine vorba de buget. La SC Termoficare SA, societate aflată în subordinea consiliului local, firma Consmin Petroşani a acumulat datorii în valoare de 163.556,7 lei, în timp ce restul firmelor datorează peste 50.000 de lei.
Club privat, fin