Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 din 4

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 30 iunie 2008 ·

Steliana Nistor s-a impus ieri în toate finalele pe aparate de la Open România 2008.

Steliana Nistor a ajuns la Plo­ieşti vineri seară, după ce sus­ţinuse proba scrisă la limba şi literatura română la bacalaureat. A intrat în sală sîmbătă dimineaţă doar pentru un antrenament. Du­pă-amiază a evoluat la toate cele pa­tru aparate, culegînd 6 me­dalii.

Ieri, Steliana a fost în concurs la sărituri, paralele, bîrnă şi sol. S-a im­pus în toate finalele Open Ro­mânia 2008, unde a participat şi Eka­terina Bisimpikou din Grecia. Cea mai mare notă a obţinut-o Ste­li­ana la paralele, 16,600. Cele­lalte punc­taje ale gimnastei au fost 15,125 (sărituri), bîrnă (15,675), sol (15,450). “Mă simt obo­sită, de-abia aştept să merg să dorm”, a spus Nistor la finalul concursului.

Medaliată cu argint la paralele la CE din acest an, Nistor va avea în continuare un program infernal, ea urmînd să susţină în această săp­tămînă celelalte probe ale baca­la­u­reatului. Apoi, în week-end va mer­ge în deplasarea din Italia pen­tru întîlnirea cu echipa acestei ţări. “Mă bucură evoluţia Stelianei”, a spus Nicolae Forminte, an­tre­no­rul co­or­donator al lotului olimpic.

Gînduri de Olimpiadă

Prin­tre toate acestea, Steliana are drept principal gînd Olimpiada, pen­tru care trebuie să-şi păstreze să­nătatea. Ia în calcul şi ce va urma după JO. Chiar dacă a spus că se va re­trage după luna august, ea a a­fir­mat că acum totul depinde de să­nă­tate şi, dacă totul este în re­gulă, va continua şi după întrecerea din China. Steliana va împlini 19 ani în septembrie.

7 gimnaste din lotul olimpic au par­ti­ci­pat la concursul de la Ploieşti

“A fost un concurs obositor. Grija mea cea mai mare a fost să am grijă de sănătatea fetelor”

“Cîştigul cel mai mare este reprezentat de Andreea Grigore, care a progresat foarte mult la capitolul siguranţă în a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 2 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 3 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 7 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 10 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 3 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum 2 ore
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

Ministrul Sănătăţii: În curând, marii arşi vor fi trataţi în România, acasă / Ministrul prezintă stadiul centrelor de la Târgu Mureş şi Timişoara

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, stadiul pregătirii centrelor de mari arşi din ţară şi precizează că cel de la Târgu Mureş ar putea funcţiona din primăvara viitoare. ”Ministerul Sănătăţii construieşte centre pentru marii

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Vremea

București
acum

mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

7°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°