Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărata recesiune începe în toamnă

Publicat in Gandul, luni 30 iunie 2008 ·

Spania, celebră pentru progresul economic din ultimii ani, datorat în mare parte şi imigranţilor, trece prin momente economice dificile. Asta pentru că se confruntă cu patru crize simultan: două afectează întreaga planetă (criza creditelor din SUA şi preţul petrolului), în timp ce celelalte două sunt specifice Spaniei, comenta recent El Pais.

În plan intern, după două trimestre consecutive de creştere negativă, ţara va intra în recesiune în trimestrul trei al acestui an. În ciuda insistenţei cu care guvernul neagă realitatea, 95% dintre familiile spaniole consideră situaţia economică „preocupantă şi critică”. Cea de-a patra criză cu care se confruntă Spania este cea imobiliară, care îi afectează direct pe imigranţii români, mulţi dintre ei aflaţi acolo pentru a munci în construcţii. Apartamentele noi nu se mai vând, din cauza preţurilor exorbitante, oamenii preferă să închirieze o locuinţă mai degrabă decât să o cumpere, multe companii din domeniu nu mai au comenzi, iar angajaţii intră în şomaj.

Motivul principal al impasului în care se află Spania este supraevaluarea pieţei imobiliare (supraevaluare de 20%, conform Fondului Monetar Internaţional). Barcelona rămâ­ne cel mai scump oraş în ceea ce priveşte cumpărarea unei locuinţe noi (4.527 euro pe metru pătrat), ur­mată de San Sebastian (4.035 euro pe metru pătrat) şi Ma­drid (3.916 euro pe metru pătrat construit).

Potrivit specialiştilor, criza imobiliară va mai dura. În 2008, s-ar mai putea totuşi construi 400.000 de locuinţe, şi mai puţin de 350.000 în 2009, în comparaţie cu 760.000 în 2006. Piaţa construcţiei de locuinţe va scădea cu 30% în următorii trei ani, iar preţurile vor fi mai mici cu 20% în acelaşi interval de timp. (A.M.M.)

Spania, celebră pentru progresul economic din ultimii ani, datorat în mare parte şi imigranţilor, trece prin momente economice dificile. Asta pentru că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°