Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donaţie de cărucioare

Publicat in GAZETA de SUD, luni 30 iunie 2008 ·

Persoanele cu handicap locomotor vor primi gratuit cărucioare, cadre metalice sau cârje din partea organizaţiei umanitare Joni şi Prietenii, din Statele Unite ale Americii. Pentru a beneficia de aceste donaţii, doritorii trebuie să se adreseze Bisericii „Jertfa“ din Craiova, str. Vasile Conta, nr. 45 a, cu următoarele documente: copie după certificatul de handicap sau adeverinţă medicală de la medicul de familie, copie după buletinul de identitate al bolnavului şi al însoţitorului (sau membru de familie). Programările se fac începând cu 27 iunie, între orele 8.00 şi 12.00, în zilele lucrătoare. „Fiecare bolnav va fi programat exact la data şi ora la care va trebui să se prezinte să-şi ridice aparatul medical şi va fi asistat de o echipă de fizioterapeuţi americani care se vor afla în Craiova pentru a face această donaţie“, a declarat Gheorghe Ardelean, pastorul Bisericii „Jertfa“ din Craiova. Acesta a precizat că vor fi împărţite 100 de cărucioare, 25 de cadre metalice şi zece cârje, începând cu 8 iulie. Este al 14-lea an consecutiv în care organizaţia Joni şi Prietenii vine la Craiova cu astfel de donaţii. Pentru informaţii suplimentare, pot fi folosite următoarele numere de telefon: 0721.88.56.80 şi 0351.404.923. Persoanele cu handicap locomotor vor primi gratuit cărucioare, cadre metalice sau cârje din partea organizaţiei umanitare Joni şi Prietenii, din Statele Unite ale Americii. Pentru a beneficia de aceste donaţii, doritorii trebuie să se adreseze Bisericii „Jertfa“ din Craiova, str. Vasile Conta, nr. 45 a, cu următoarele documente: copie după certificatul de handicap sau adeverinţă medicală de la medicul de familie, copie după buletinul de identitate al bolnavului şi al însoţitorului (sau membru de familie). Programările se fac începând cu 27 iunie, între orele 8.00 şi 12.00, în zilele lucrătoare. „Fiecare bolnav va fi programat exact la data şi ora la care v

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT feroviar pe linia București- Brașov. Un camion a fost lovit de un tren de călători / TRAFIC blocat

Gandul acum 18 minute
Accident feroviar pe linia București – Brașov. Momentan, nu se cunosc cauzele și nici alte informații despre incident. Potrivit IPJ Prahova, accidentul a avut loc în Buşteni, judeţul Prahova. Nu au fost înregistrate victime, iar traficul în zonă est

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 a scăzut la 4,9%, comparativ cu luna martie 2024

News.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 comparativ cu luna martie 2024 a fost 4,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna februarie 2025, rata anuală a inflaţiei a fost 5%, comparativ cu luna februarie 2024. „Indicele p

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Cum va fi vremea în România până pe 12 mai: prognoza meteo detaliată pe săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Meteo săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, nordice, centrale şi la

Un TIR care transporta un tramvai din Turcia a rămas blocat sub un pasaj CFR din Caraș-Severin

HotNews acum 2 ore
Incidentul a avut loc pe pe DN6, șoseaua care leagă Timișoara de sudul țării, în zona localității Teregova, județul Caraș-Severin, potrivit presei locale. Șoferul de TIR a rămas blocat când a trecut pe sub pasajul de cale ferată, blocând traficul, s

Curtea Supremă afirmă că Trump trebuie să ”faciliteze” reîntoarcerea bărbatului deportat din greşeală în El Salvador

News.ro acum 5 ore
Curtea Supremă a cerut administraţiei preşedintelui Donald Trump să ”faciliteze” reîntoarcerea bărbatului din Maryland deportat din greşeală în El Salvador, fără a solicita însă guvernului să îl returneze în Statele Unite, scrie CNN. Înalta Curte a

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în februarie, la 5.351 lei, faţă de luna ianuarie

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.351 lei, în luna februarie, în creştere cu 23 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În luna februarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei

Un cioban din Prahova a descoperit un al doilea MORMÂNT preistoric în zona Urlați. Arheologii spun că are peste 5.000 de ani

Gandul acum 43 minute
Cosmin Florin Dumitrache, un cioban din localitatea Ceptura, județul Prahova, a descoperit în zona Vârful Scoruș, la Urlați, un craniu. Bărbatul este la a doua descoperire de acest fel în ultimii doi ani, potrivit Observatorul Prahovean. O echipă de

Familia șefului Siemens Spania a murit în accidentul de elicopter. 6 morți, după ce aparatul de zbor a picat în râul Hudson din New York

Libertatea acum 2 ore
Familia șefului Siemesn a murit, după ce elicopterul care zbura joi seara între Manhattan şi New Jersey, s-a prăbușit în râul Hudson, în New York, anunță publicația germană Bild.

Șase persoane, printre care trei copii, au murit după ce un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson la New York

Ziua Constanta acum 3 ore
Șase persoane, dintre care trei copii, au murit joi, la New York, după ce un elicopter turistic s-a prăbușit în fluviul Hudson, relatează AFP citat de Agerpres.ro. 'Cele șase victime au fost scoase din apă. Din păcate, toate au murit', a anunțat pri

Vremea

București
acum

vin.

-2°/11°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

vin.

-2°/15°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°