Inflatia de acuzatii de coruptie si penuria de verdicte finale de vinovatie duc usor-usor la o demonetizare a discursului justitiar. In urma cu patru ani, dezvaluirea unor afaceri ilegale putea ingropa, ca imagine, un om politic. Astazi, oamenii schimba canalul sau dau pagina cand aud de milioane de euro deturnate sau de vile ridicate prin trafic de influenta. Un demnitar anchetat de catre DNA nu mai este o stire decat in ochii ziaristilor. Saturatia care se simte la nivelul opiniei publice fata de acest subiect si contraatacul politicianului-aspirator, decis sa-si recastige imunitatea din vremurile de glorie ale PDSR-ului atotputernic, ne obliga sa ne intrebam daca nu cumva problema este mult mai adanca. Pana la urma, cine isi doreste cu adevarat o Romanie curatata de coruptie?

Un raspuns la aceasta intrebare l-am primit in urma cu cinci ani, pe cand realizam o serie de reportaje incognito, filmate cu camera ascunsa. Dupa ce colegii mei au reusit sa aduca in fata procurorilor anticoruptie mai multi politisti de la Circulatie care luasera mita "in direct", reactia majoritatii cititorilor a fost, surprinzator, una de dezaprobare. Ne-au reprosat ca prin articolele noastre lovim in cetateanul de rand, care nu are bani sa plateasca amenzile si nenumaratele dari pe care i le cere statul si pentru care complicitatea cu politistii, vamesii si toata liota de functionari ciubucari a ajuns sinonima cu supravietuirea. Chiar daca, in principiu, erau de acord cu lupta impotriva coruptiei, dezvaluirile despre oameni prinsi dand sau luand mita le dadeau frisoane. Maine puteau fi ei pe prima pagina. Sa inceapa curatenia, dar nu cu mine! Majoritatea locuitorilor acestei tari pur si simplu nu se vad traind fara a treia mana, cea care da si ia spaga.

Este adevarat ca lucrurile s-au mai schimbat in ultimii cinci ani. In rau. S-a vazut cu ocazia alegerilor loca