Franţa va prelua mâine preşedinţia semestrială a UE având pe agendă multe priorităţi. Mandatul său va fi marcat, însă, de consecinţele votului negativ irlandez şi de starea de nemulţumire tot mai mare a europenilor pe fondul creşterii preţurilor, relatează publicaţia electronică EUObserver. Consecinţele eşecului înregistrat în referendumul din Irlanda vor persista de-a lungul întregului mandat asigurat de Paris pe măsură ce statele membre vor încerca să exercite presiune asupra Guvernului de la Dublin pentru organizarea unui al doilea referendum.
Dacă aceste eforturi vor da rezultate sau nu depinde şi de modul în care Parisul coordonează discuţiile şi de acţiunile adoptate de premierul irlandez Brian Cowen. Totuşi, speranţele oficialilor francezi că vor media negocierile privind cine anume va ocupa noile funcţii create de Tratatul de la Lisabona, precum cea de preşedinte al UE, au fost năruite de votul irlandez.
Problema irlandeză va fi dezbătută în octombrie cu ocazia unei reuniuni a liderilor europeni şi din nou în decembrie când statele membre speră ca Dublinul să prezinte un plan concret de acţiuni.
Pe de altă parte, situaţia econonică precară înregistrată la nivel mondial riscă să aducă Franţa, un stat european cu o politică protecţionistă, în conflicte cu celelalte ţări membre. Ţările membre intenţionează să dezbată reformarea Politicii Comune de Agricultură, dar creşterea preţului la alimente subminează orice perspectivă privind producerea unor schimbări concrete.
CE priveşte, de asemenea, cu reticenţă reducerea la taxa pe valoare adăugată la carburanţi, propunere avansată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Singurul sector unde pot fi înregistrate progrese vizibile este cel al mediului, prin încheierea unui acord privind combaterea încălzirii globale care conferă UE o autoritate