Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul primarului mort, posibil candidat

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 iunie 2008 ·

Fiul primarului mort în ziua alegerilor în localitatea ieşeană Voineşti ar putea fi candidatul PSD la Primărie, în cazul repetării alegerilor, după ce Curtea de Apel Iaşi a anulat, astăzi, decizia BEC privind validarea în funcţia de primar a liberalului Gheorghe Dobreanu. "Mă gândesc cu toată seriozitatea la posibilitatea ca eu să candidez. Nu pot spune exact ce voi face, pentru că decizia va fi luată de filiala PSD Voineşti", a declarat, citat de Mediafax Iustinian Ivaşcu, fiul primarului Neculai Ivaşcu, care a murit în dimineaţa alegerilor.

El a mai spus că o decizie în acest sens va fi luată imediat după ce va exista o hotărâre definitivâ privind reluarea alegerilor pentru primăria Voineşti.

Curtea de Apel Iaşi a decis astăzi, în urma unei contestaţii depusă de PSD Iaşi, anularea deciziei BEC privind validarea în funcţia de primar al comunei Voineşti a liberalului Gheorghe Dobreanu şi organizarea de noi alegeri.

Iustinian Ivaşcu a afirmat că prin decizia Curţii de Apel s-a făcut dreptate şi că oamenii din sat au primit cu bucurie această veste.

"E un drept al nostru, pentru că nu e normal să avem un primar numit şi nu ales. Am anunţat deja la primărie, pentru că acolo cei peste 20 de funcţionari erau speriaţi că dacă vine liberalul Dobreanu vor fi daţi afară", a declarat Iustinian Ivaşcu.

Neculai Ivaşcu (PSD), primarul care a condus Voineştii timp de 18 ani, a murit chiar în ziua alegerilor, când candida pentru un nou mandat. Deşi alegătorii au ştiut de moartea lui Ivaşcu, tot l-au votat, acesta câştigînd cu un avans de 23 de voturi faţă de contracandidatul său, liberalul Gheorghe Dobreanu. Ulterior, BEC l-a validat pe Dobreanu în funcţia de primar.

CITIŢI ŞI:

Învinsul din Voineşti primeşte locul mortului

A fost votat chiar şi după ce a murit

(

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 24 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°