Agricultura. Este cel mai la modă subiect printre decidenţi. Pe de-o parte, cei care ar trebui să se ocupe de reducerea inflaţiei vorbesc despre cât de mult ne va ajuta agricultura în privinţa creşterii economice, pe de altă parte, în ceea ce îi priveşte pe cei care trebuie să facă politici agricole de durată, singura lor politică este să îl ia ca aliat pe Dumnezeu. „Anul acesta vom avea un an agricol bun, care va contribui la o creştere economică peste aşteptări“.
Acum se aliază cu divinitatea. Anul trecut se deziceau (am scris în articolul „Planul economic al României: daţi vina pe secetă“, atunci când tot ce era prost în economia românească - inflaţia, încetinirea creşterii economice, adâncirea dezechilibrelor erau puse pe seama unui singur vinovat - că nu a plouat).
Este surprinzător cum Banca Naţională, când se află foarte aproape de reatingerea inflaţiei cu două cifre (sigur, guvernul are cea mai mare vină în această problemă, prin lipsa oricărui tip de politici), tot ceea ce găseşte de spus este: „Un an agricol bun ar putea ridica creşterea economică cu unu-două procente şi putem înregistra un ritm de peste 8% în 2008“. Dar cu inflaţia cum rămâne?
Este surprinzător şi, cred eu, nu foarte profesionist, să te bazezi în principal pe un an agricol bun, pentru a reduce inflaţia. De ce? Pentru că lucrurile s-au schimbat. Şi, trebuie să înţeleagă şi guvernul, şi Banca Centrală, şi demnitarii, că un an agricol bun nu înseamnă automat preţuri mult mai mici.
De ce? Pentru că trăim într-o lume globalizată. Acolo unde resursele naţionale se duc către cei care plătesc mai mult, în dauna locuitorilor. La noi, un an agricol bun va fi vânturat drept un succes, prin rezultate statistice de genul „s-au ieftinit dovleceii, pătlăgelele vinete de câmp, cartofii“, iar asta va compensa, statistic vorbind, scumpirea gazelor. În realitate însă...
...
