Biserica din satul gorjean Zorleşti are o istorie aparte şi o vechime de mai bine de trei secole. Din păcate, în prezent, monumentul istoric riscă să ajungă o ruină.Locaşul de cult este aşezat în mijlocul satului Zorleşti, din comuna gorjeană Prigoria, şi poartă hramul Sfântului Nicolae şi al Marelui Mucenic Gheorghe. A fost construită pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, în anul 1775, iar pisania de la intrare ne spune întreaga poveste. „Este zidită din temelie cu osteneala şi toată cheltuiala sfinţiei sale părintelui protopop Barbu Zorilescu, cpt. Mihai I. Constantinescu, Ioana Capitanul Protopopii şi Radu Capitanul, aşa să le fie dumnealor şi la tot neamul veşnică pomenire; şi acest dumnezăiesc lucru s-a făcut din zilele prea luminatului nostru domn Alexandru Ioan Ipsilante, voievod cu blagoslovenia preasfinţenii sale Chiru Chir Chierasie, episcope al Râmnicului; în 1775“.
Resfinţită în 1979 Construcţia a fost zidită iniţial din cărămidă, având fundaţia în formă de cruce. De-a lungul timpului, a suferit mai multe modificări, atât la fundaţie, cât şi la acoperiş. În 1894, bisericii i s-a adăugat turla de la apus, iar acoperişul din scândură veche a fost înlocuit cu unul de tablă. În 1951, oamenii satului au pus mână de la mână şi au făcut alte reparaţii necesare. În pisanie se menţionează: „I s-a dat jos acoperişul de tablă şi s-a acoperit cu şindrilă de brad. Tot atunci, s-a prelungit acoperişul de jur împrejur, înlocuindu-se căpriorii. Această reparaţie s-a făcut cu cheltuiala locuitorilor, sub conducerea preotului Constantin Tomescu“. Ultima reparaţie capitală a locaşului de cult a avut loc în perioada 1967-1978, când fundaţia de ţăruşi a fost înlocuită cu alta din beton şi biserica a fost reacoperită cu tablă. Tot atunci, construcţia a fost racordată la curent electric. Ultima resfinţire a avut loc în anul 1979.
Sătenii vin la slujbă în fiecare du