Nu-mi place fotbalul pentru că vrea să mă amăgească doar cu genii de unică folosinţă F ireşte că iubesc fotbalul, ca tot românul până la un punct imparţial. Îmi ocupă enorm de

Nu-mi place fotbalul pentru că vrea să mă amăgească doar cu genii de unică folosinţă

F ireşte că iubesc fotbalul, ca tot românul până la un punct imparţial. Îmi ocupă enorm de mult timp, mi-a anexat o parte din creier şi mi-a mâncat sufletul. M-am împăcat cu gândul că fără el n-aş putea supravieţui. Mă domină şi mă posedă.

Prietenii mei de la "Adevărul" îmi propun un test de infidelitate: nu doar să-mi dau în vileag pasiunile sportive extrafotbalistice, dar chiar să-mi imaginez câteva motive pentru care fotbalul ar merita o contestare straşnică. Accept provocarea şi reflectez la ceea ce, de fapt, mă indispune la fotbalul actual.

Prin fotbal circulă prea mulţi bani. Fotbaliştii joacă munţi de gologani. Spectacolul şi-a pierdut total din gratuitate devenind un nou şi foarte puternic gen al şoubizului.

Un gol superb nu se contabilizează prin frumuseţe şi rafinament tehnic, ci în cifre însemnând prime, bonusuri, măriri de salarii, creşterea cotei la transfer etc. Sunt prea mulţi contabili şi impresari care impun un nesuferit mercurial al pieţei fotbalistice. Îl impun, desigur, ca să aibă ce încălca.

Intrând în şoubiz, fotbalul s-a teatralizat şi sportivi care îţi încântă privirea ţi-o descântă prin simulări ruşinoase. Au deprins o artă a prăbuşirii în locuri cât mai apropiate de careul advers unde cad artistic, ca loviţi de tren. Încă n-am întâlnit un maratonist, un halterofil sau un discobol sancţionaţi pentru simulare.

Fotbalul s-a obrăznicit, cu largul concurs al unei prese care nu poate gândi şi scrie decât în superlative. Fotbaliştii sunt "galactici", "extratereşti", "briliante", "mitici", "magi", "fenomene", "magnifici", "de aur", "giganti