Doamna Monica Macovei este departe de a delira. Dimpotriva, ea a starnit aprecierile forurilor internationale si chiar pe cele ale destul de multor romani pe vremea cand, ministru al Justitiei fiind, incerca sa contribuie la depasirea anchilozei sistemului nostru juridic. Abordarile doamnei Macovei au fost, in acea perioada de timp, concrete, la obiect, nerezumandu-se la frazeologie goala, ci vizand reforma efectiva a aparatului ultrapolitizat aflat sub patronajul femeii cu balanta in mana si ochii legati. De aceea, atunci cand aceeasi Monica Macovei, astazi, constata cateva ciudate potriviri de atitudine, eu nu o socotesc nici deliranta, nici paranoica, nici vindicativa, nici neimplinita, ci ma simt tentat sa ii dau dreptate. Nu inainte, desigur, de a incerca eu insumi, ca simplu observator marginal in raport cu sistemul nostru judiciar, sa inteleg unde, cat sau chiar daca are dreptate.
Doamna Macovei vede ca "judecatorii de la Inalta Curte un an de zile nu au intrat pe fond in dosarul Adrian Nastase". Constatarea este insa urmata indata de o interogatie justificata: "Ce e cu judecatorii acestia de le este frica sa intre pe fondul cauzelor?". Ca anul a trecut in zadar, din acest punct de vedere, poate sesiza oricare dintre cetatenii Romaniei. Dar de ce sa presupunem ca spaima ar fi resortul care le inhiba abilitatile profesionale magistratilor in competenta carora intra cazul Adrian Nastase? Numai frica sa poata fi inclusa in categoria cauzelor posibile ale tergiversarii respective? Cred ca aici putem fi mai nuantati. Se poate presupune, de pilda, ca exista complicitati, relatii neinocente, ca pe vremea cand Justitia se repezea sa raspunda indispozitiilor premierului Nastase relativ la Armaghedonul lui Mugur Ciuvica, arestandu-l de urgenta pe acesta, sau cand se lasa asmutita impotriva unui procuror oradean pus instantaneu sub ancheta pentru vina de
