Initial, am vrut sa scriu (in premiera) despre ceva ce mi-a placut la televizor: despre echipa de fotbal a Spaniei. Despre cum tin eu cu Spania la turneele finale din ‘96 incoace, cand am fost suficient de mare sa ma prind ca daca tin cu Romania o sa devin emo. Nu stiam ce-i aia “emo” pe atunci, va dati seama, dar cam asta as fi ajuns acum: un microbist trist, cu freza naspa si tendinte sinucigase. La acest turneu final, Spania a fost frumoasa, poetica, a fost de vis. Asa cum fusese si pana acum, de altfel. Doar ca acum a castigat. Drept pentru care toti fraierii de prin presa (sportiva si nu numai) s-au grabit sa sara cu elogiile. As fi preferat sa vad Spania invinsa inca o data decat laudata de Andrei Vochin. In consecinta, am renuntat sa scriu (si eu) despre Spania.
De cel putin 2 X femeie
Am mutat televizorul pe Antena 1, asadar, unde se difuza reluarea emisiunii “Duminica in familie”. Tema emisiunii: petrecere in pijamale. Trec peste aceasta idee de o originalitate rara, ca sa ajung la prezentatoare: Mihaela Radulescu. Mihaela Radulescu mi s-a parut grasa. Nu stiu daca e gravida, daca a fost, daca o dezavantaja pijamaua sau daca pur si simplu prin televiziune bantuie o noua moda a siluetelor rubensiene. Nici nu ma intereseaza.
Tot ce vreau sa spun eu, fara sa fiu misogin, incorect politic sau exagerat de pretentios, e ca nu vreau sa vad grasi la televizor. Grasi care nu spun nimic, adica. Din punctul meu de vedere, la TV apar, in principal, doua tipuri de oameni: aia frumosi care n-au nimic de spus si aia urati care au ceva de spus. Rar, mai apare cate unul/una care arata si bine si are si ceva sa-mi transmita mie, telespectatorului mediu si maleabil. Dar sa vad o grasa care nu-mi spune nimic la televizor mi se pare prea mult. Mihaela, te rugam, revino cand mai slabesti sau dupa ce citesti vr’o suta de carti. Daca le scrii nu se
